Vacanța de Paște a românilor: România, Bulgaria și Grecia, în topul destinațiilor

Vacanța de Paște a românilor: România, Bulgaria și Grecia, în topul destinațiilor
Publicat de Valentin Vioreanu la 13 aprilie 2014, 11:43

Unde merg românii de Paște? România, Bulgaria, Grecia şi programele Senior Voyage sunt cele mai cumpărate destinaţii pentru această perioadă, potrivit reprezentanților din turism.

,,Mulţi români vor alege pensiunile rurale pentru petrecerea sărbătorilor pascale. Bulgaria şi Grecia sunt preferate pentru cei care merg pe litoral, iar România pentru staţiunile montane. Cei care şi-au cumpărat prin agenţii de turism aceste destinaţii au plătit, în medie, 100 -150 euro de persoană. Ca de obicei, pentru România sunt preferate pensiunile, cele care oferă pensiune completă şi mesele festive, pentru Bulgaria hotelurile de 4 stele cu all inclusive, pentru Grecia, pachetele cu cazare şi mesele festive”, a declarat a declarat, Teodor Călimănescu, directorul general al agenţiei Europa Travel, citat de Agerpres. O cerere mare s-a înregistrat anul acesta pentru pelerinajele în Israel şi pentru cele în Israel-Iordania.

Potrivit lui Marius Pandel, CEO Christian Tour, cei care au optat pentru aceste pelerinaje le-au putut cumpăra, în cazul agenției pe care acesta o reprezintă, la preţuri de la 279 euro pentri Israel şi de la 395 de euro pentru Israel-Iordania. În același timp, potrivit lui, a crescut şi cererea pentru petrecerea sărbătorilor pascale în destinaţii cumpărate prin programe tip Senior Voyage.

Cele mai cerute programe Senior Voyage au fost Costa Brava (de la 365 euro/persoană), Costa del Sol (de la 470 euro/persoană), Napoli-Sorrento (de la 345 euro/persoană), Coasta de Azur (de la 450 euro/persoană), Sicilia (de la 370 euro/persoană), Toscana (de la 345 euro/persoană).

”Bugetele medii ale românilor care aleg un pachet turistic de la Christian Tour pentru sărbătorile pascale variază între 200 şi 250 euro/persoană. În acest an, am avut multe cereri pentru Grecia – Corfu (de la 295 euro/persoană), Creta (de la 198 euro/persoană), dar şi pe unele circuite – Istanbul (cu autocar, de la 155 euro/persoană); Praga-Viena-Castelele Boemiei (cu avion, de la 255 euro/persoană), Cehia-Germania (cu avion 215 euro/persoană). Pentru litoralul bulgăresc, românii au ales pachete de trei nopţi cazare cu preţuri începând de la 81 euro/persoană”, a mai spus Pandel.

Conform tendinţelor acestui an, operatorii din turism observă un număr crescut al românilor care preferă zonele tradiţionale cu specific agroturistic.

”Turiştii caută cât mai mult cazarea la pensiuni turistice şi agroturistice. Ei sunt în special interesaţi de pachete de cazare cu masă şi agrement pe care pensiunile le oferă. Accentul se pune cu precădere pe masa festivă de Paşte, dar şi pe noaptea de Înviere şi alte posibilităţi de a lua parte la activităţile specifice Paştelui din fiecare zonă din ţară”, a spus Maria Stoian, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), potrivit aceleiași surse.

Printre zonele cele mai căutate se află Bran-Moieciu, zonă cunoscută în special pentru gastronomia locală şi pachetele atractive ce includ noaptea de Înviere, încondeiat ouă, pregătire cozonac, picnic în aer liber, zona Olteniei de Sub Munte, în special la pensiunile ANTREC concentrate în apropierea Mănăstirilor Tismana, Polovragi, Hurezi, Bistriţa, zona Neamţului, unde există multe pensiuni ANTREC în apropierea mănăstirilor Văratec, Agapia, Neamţ.

Astfel, în Bran, la vila Alisa, un pachet 3 nopţi/4 zile, cazare cu demipensiune şi masa festivă de Paşte costă 690 de lei/cameră. La Casa Cartianu, Turcineşti, Gorj, un pachet de 3 nopţi/4 zile costă 549 lei/persoană în cameră dublă cu demipensiune şi masă festivă plus acces Spa. La Complex Cetate, Balvanyos, Covasna, un pachet pentru 3 nopţi cazare cu pensiune completă, masă festivă, costă 450 lei/persoană.

De asemenea, potrivit lui Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter prin prin Eurolines, pentru România, sunt preferate pensiunile care oferă un program mai variat şi nu doar masa de Paşte. Pentru sejururile externe, sunt preferate hotelurile de 4-5 stele din Bulgaria, Turcia şi Grecia, care au tarife speciale în această perioadă. În medie, o familie a alocat în acest an un buget de 300 de euro pentru a cumpăra un pachet turistic în perioada sărbătorilor pascale.

 

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.