Va fi total interzis în România! Tocmai s-a dat lege în Parlament. Se dau 10.000 de lei amendă
SURSA FOTO: INQUAM Photos, George Călin
Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a adoptat azi un proiect de lege care prevede sancțiuni mai dure pentru agenții economici care vând produse din tutun minorilor. Astfel, amenzile au crescut și sancțiunile pot ajunge până la suspendarea activității.
Comercializarea produselor din tutun va fi total interzisă în România
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, un proiect de lege care înăspreşte sancţiunile şi creşte amenzile în cazul agenţilor economici care vând produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, la a doua abatere ajungându-se la închiderea unităţii.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.10 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi modificarea art.3 alin.(3) din Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Proiectul prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să fie constrânşi să respecte legislaţia potrivit căreia se interzice vânzarea acestor produse către minori, precum şi descurajarea minorilor de a cumpăra aceste produse.
Amendă și suspendarea activității în cazul nerespectării interdicției
Potrivit proiectului, nerespectarea interdicţiei de a vinde produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani de către persoanele juridice se sancţionează cu „amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”.
Constatarea acestor contravenţii şi aplicarea sancţiunilor se va face către reprezentanţi ai Poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.
Proiectul mai prevede şi modificarea legii, astfel încât se va dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de: servire cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor, precum şi de consum de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





