Închisoarea între 3 şi 7 ani pentru căsătoria forțată
Căsătoria sau conviețuirea forțată ar putea fi pedepsite cu închisoarea între 3 și 7 ani, potrivit unui proiect de lege propus de ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR). Proiectul de lege propune modificarea Codului Penal pentru a introduce o nouă infracțiune: căsătoria sau conviețuirea forțată.
Legea ar urma să pedepsească orice persoană care obligă un adult sau un minor de cel puțin 16 ani să se căsătorească sau să trăiască într-o relație asemănătoare căsătoriei, dacă fapta este comisă:
- prin forță, răpire, înșelăciune sau abuz de autoritate;
- profitând de faptul că victima nu se poate apăra sau nu își poate exprima voința;
- profitând de vulnerabilitatea victimei (de exemplu, din cauza vârstei, bolii, unei dizabilități sau dependenței);
- prin oferirea, darea sau primirea de bani ori alte avantaje pentru a obține acordul persoanei care are autoritate asupra victimei;
- prin obținerea frauduloasă a avizelor sau aprobărilor cerute de lege.
Pentru aceste fapte, pedeapsa propusă este închisoarea între 3 și 7 ani, plus interzicerea unor drepturi.
Potrivit Dianei Buzoianu, astfel de căsătorii trebuie pedepsite cu închisoare deoarece libertatea femeilor și fetelor nu poate fi negociată. Ea a explicat că a depus în Parlament o lege care definește clar ce înseamnă căsătoria și conviețuirea forțată și stabilește pedepse între 3 și 7 ani de închisoare. Ea a inițiat proiectul împreună cu mai multe organizații pentru drepturile femeilor și cu alți parlamentari.
„Căsătoriile forţate trebuie sancţionate cu închisoarea! Libertatea fetelor şi femeilor nu este negociabilă. Am iniţiat şi depus în Parlament un proiect de lege prin care sunt definite căsătoria şi convieţuirea forţată şi sunt sancţionate cu închisoarea între 3 şi 7 ani. Proiectul e iniţiat alături de E-Romnija, Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA, Reţeaua VIF, Pirita Children, Asociaţia Moaşelor din România şi de parlamentarii Petre Florin Manole şi Corina Ene. România are o datorie uriaşă să devină o ţară sigură pentru toate femeile şi fetele”, a explicat Diana Buzoianu, potrivit unui comunicat de presă emis de USR.

Pedeapsă cu închisoarea pentru ademenirea și căsătoria forțată a minorilor
Cu aceeași pedeapsă, între 3 și 7 ani de închisoare, ar urma să fie pedepsită și ademenirea unei persoane (majore sau minore de peste 16 ani) într-o altă țară, dacă scopul este ca victima să fie forțată să se căsătorească sau să trăiască într-o relație asemănătoare căsătoriei.
Pedeapsa maximă va fi mai mare dacă fapta este comisă în condiții agravante, cum ar fi: folosirea unei arme, darea de alcool sau substanțe care afectează gândirea victimei sau dacă victima este în grija, paza, educația ori tratamentul agresorului, este din familia acestuia sau locuiește cu el.
Proiectul de lege mai prevede că este infracțiune și dacă cineva convinge sau ajută un minor sub 16 ani să intre într-o relație asemănătoare căsătoriei.
În plus, persoanele care organizează sau participă la „ceremonii” pentru astfel de minori — cum ar fi slujbe religioase, petreceri, mese festive, oferirea hainelor de nuntă, filmarea, fotografierea, transportul sau cazarea minorilor îmbrăcați ca miri — pot fi pedepsite cu închisoare între 6 luni și 2 ani sau amendă.
Totodată, proiectul de lege propune ca posturile TV și de radio să fie obligate să difuzeze, între orele 18:00 și 22:00, mesaje de avertizare despre noile infracțiuni, la finalul blocurilor de reclame (cu excepția programelor pentru copii).