Pedepse majorate în România

Luni, Senatul a aprobat un proiect care prevede creșterea limitelor pedepsei pentru infracțiunea de exercitare neautorizată a unei profesii sau activități.

Voturile au fost 126 „pentru” și o abținere.

Inițiativa legislativă, propusă de Robert Cazanciuc și Ion-Cristinel Rujan (PSD), precum și Daniel Fenechiu, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Nicoleta Pauliuc (PNL), modifică articolul 348 din Codul penal, potrivit Agerpres. „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”, prevede proiectul, în prezent pedeapsa fiind de la 3 luni la un an sau amendă.

Camera Deputaților va decide în mod final asupra proiectului

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a explicat că inițiativa legislativă a apărut ca urmare a solicitărilor venite din partea profesiilor liberale, inclusiv a avocaților și a altor profesii reglementate. El a subliniat că, în situațiile în care cineva își exercită profesia fără drept, pedeapsa actuală, între trei luni și un an, combinată cu termenul de prescripție de trei ani, a făcut ca răspunderea penală să se prescrie de fiecare dată, chiar și atunci când procurorii și instanțele au acționat prompt.

„Propunerea izvorăşte dintr-o solicitare pe care am primit-o de la profesiile liberale, atât de la profesia de avocat, cât şi de la celelalte profesii reglementate, care au constatat următorul aspect: în situaţia în care cineva exercită fără drept o profesie, el în ţara asta nu poate fi condamnat datorită faptului că pedeapsa, fiind între trei luni şi un an, sau alternativa, termenul de prescripţie era trei ani de zile şi, oricât de bine s-au mişcat procurorii şi instanţele de judecată, s-a ajuns la situaţia în care întotdeauna se constata prescrierea răspunderii penale”.

Senatorul Nicolae Vlahu a afirmat că AUR sprijină inițiativa, subliniind că aceasta urmărește protejarea drepturilor avocaților practicieni, singura profesie reglementată explicit de Constituție.

El a explicat că limitele actuale privind exercitarea acestei profesii fără drept sunt foarte reduse, ceea ce determină deseori prescrierea răspunderii penale, și că există numeroși practicieni care își desfășoară activitatea fără autorizație. Prin propunerea legislativă, a precizat Vlahu, se urmărește corectarea acestei situații.

„În primul rând, este vorba despre asigurarea respectării drepturilor avocaţilor practicieni, este vorba despre respectarea singurei profesii ce este prevăzută de Constituţia României, cea de avocat. Într-adevăr limitele existente în ceea ce priveşte exercitarea acestei profesii fără drept sunt unele extrem de mici, ceea ce conduce la o prescriere a răspunderii penale, în cazul în care cineva săvârşeşte această faptă. Sunt foarte mulţi practicieni care exercită fără drept această profesie şi, prin această iniţiativă legislativă, am reglat sau sperăm să reglăm această chestiune a exercitării fără drept a profesiei de avocat”.

Senatul a fost primul for sesizat, Camera Deputaților urmând să decidă în mod final asupra proiectului.