'Nu va fi uşor de găsit un om care să întrunească toate abilităţile, dar nu are un scaun foarte fierbinte de ocupat. Trebuie să vină cineva cu senzitivităţi şi cu abilităţi incredibile. Adică, acelea pe care politicianul român nu le are, adică abilităţi de ordin cultural, imagine publică, atenţie la detalii, care îşi cântăreşte bine imaginea publică şi care este capabil să facă cele mai potrivite coaliţii, care să conducă având onorabilitate şi standard etic. Intrăm într-o zonă în care vorbeam numai la şcoală, la teorie. Acum intrăm în aplicarea teoriei în managementul unei ţări în care managerul de succes are şi abilităţi de lider social, cultural şi aşa mai departe', a spus Mitroi.

În altă ordine de idei, acesta a precizat că nu se aştepta la demisia premierului Victor Ponta.

'Nu mă aşteptam la demisie. M-a surprins şi pe mine. Este un exemplu, uitându-mă din punct de vedere comportamental, la ceea ce se numeşte teoria modernă a finanţelor comportamentale, lipsa de proprietate. Când oamenii nu au proprietate, politicieni, purtători de opinie, într-un anume demers care să fie suficient de lung sau de important, de a fi responsabil direct vor reacţiona greu de înţeles pentru noi, din afară. Premierul părea destul de relaxat, aşa, în ce priveşte orizontul lui pe un an de zile. El doar a scurtat acest orizont. Dacă am fi citit cu atenţie lipsa de proprietate în a sta încă un an de zile, probabil că am fi putut intui un pic. Este, însă, surprinzător', a explicat profesorul.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul de la conducerea Guvernului.

'Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cazul societăţii şi dorinţa, din nou legitimă, de a avea responsabilităţi mai mari decât ale patronilor de la firma respectivă (clubul Colectiv – n. r.). Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi mare greşeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau şi nu cred că este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost în teren, nici pe seama primarilor, secretarilor de stat, miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl aşteaptă şi, evident, începând cu ziua de astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit şi al Guvenului', a declarat premierul.AGERPRES