Instabilitatea politică poate duce la o nevoie de finanţare de cinci miliarde euro, a spus premierul desemnat, Lucian Croitoru, în faţa Parlamentului.

Croitoru crede că prelungirea instabilităţii politice şi, implicit, amânarea reformelor ar creşte nevoia de finanţare a României de la 3,5 miliarde euro la aproximativ 5 miliarde euro, în condiţiile în care nici FMI şi nici UE nu ar mai acorda tranşele din împrumut.

„Dacă reformele cleltuielilor publice s-ar derula la timp, conform programului fiscal pe anul 2009, statul român ar avea nevoie de aproximativ 3,5 miliarde de euro până la sfârşitul acestui an, adică pentru mai puţin de două luni. Amânarea reformelor face ca nevoile de finanţare ale statului român să crească către 5 miliarde de euro pentru aceeaşi perioadă, în condiţiile în care nici UE şi nici FMI nu vor mai acorda tranşele. Iată cum, în estimarea noastră, instabilitatea politică determină creşterea costului statului român cu aproape 1,5 miliarde de euro”, a spus Croitoru.

Suma este mare şi nu ar putea fi obţinută decât la costuri foarte ridicate

„Chiar dacă ar dori să acorde bani cu împrumut, unele bănci au atins limitele sumelor pe care au voie să le împrumute statului român, iar obţinerea unui împrumut de pe piaţa internaţională în actualele condiţii ar putea dura mai mult de două luni. Cu astfel de nevoi de finanţare ale Guvernului, satisfăcute preponderent de la băncile din România, şansele ca economia să repornească mai devreme se amână. Băncile vor prefera întotdeauna un client sigur cum este Guvernul şi, în aceste condiţii, băncile vor fi reticente să împrumute sectorului privat”, a adăugat premierul desemnat.

UPADTE:

 România riscă să nu mai aibă bani pentru pensii, privilegiate sau nu

Legislaţia în domeniul pensiilor trebuie revizuită, deoarece nu asigură în prezent sustenabilitatea sistemului, iar România riscă, la un moment dat, să nu mai aibă bani pentru pensii, privilegiate sau nu, a declarat, miercuri, în Parlament, premierul desemnat, Lucian Croitoru.

El a arătat astfel că România trebuie să adopte rapid atât legea sistemului unitar de pensii, cât şi legea de reducere a cheltuielilor bugetare.

„Trebuie ţinut cont de evoluţia demografică în evaluarea sistemului de pensii. La un moment dat, nu vor mai fi bani pentru pensii, privilegiate sau nu. Nu ne permitem să ajungem acolo”, a spus Croitoru.
Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 miniştri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, încearcă, miercuri, să obţină votul de învestitură din partea Parlamentului, însă un rezultat favorabil acestuia este puţin probabil.

UPDATE 2:

Întreruperea acordului FMI ar avea consecinţe mai grave decât dacă acordul nu era încheiat

 

Amânarea termenului de aprobare a proiectului de buget pentru anul viitor va echivala cu pierderea credibilităţii României, iar o eventuală întrerupere a acordului cu FMI va avea consecinţe similare sau mai grave decât dacă acordul nu era încheiat, a declarat premierul desemnat, Lucian Croitoru.

 

„Nu este timp de amânări, ezitări sau erori. Consecinţele vor fi serioase şi în lanţ pentru populaţie şi companii”, a spus Croitoru parlamentarilor, cerând astfel votul de învestitură pentru Guvernul propus şi oprirea instabilităţii politice.

El a arătat că o eventuală amânare sau pierdere a finanţării asigurate de FMI ar fi greu de compensat prin împrumuturi private externe sau interne la acelaşi volum.

 

Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru, format din 14 miniştri, doar doi dintre ei cu aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, încearcă, miercuri, să obţină votul de învestitură din partea Parlamentului, însă un rezultat favorabil acestuia este puţin probabil.

 

UPADTE 3:

Soluţia la ieşirea din criză nu este reducerea impozitelor, ci menţinerea stabilităţii

 

Guvernul va menţine actualul nivel de taxare, fără să majoreze impozite, dar şi fără să diminueze contribuţii pe principiul că din criză se iese prin reducerea impozitelor, deoarece creşterea economică depinde de menţinerea stabilităţii macroeconomice, a declarat premierul desemnat, Lucian Croitoru.

El a arătat că o scădere a impozitelor ar fi în contradicţie cu scopul de menţinere a stabilităţii macroeconomice, iar o majorare a taxelor ar reduce puternic atât puterea de cumpărare a populaţiei, cât şi investiţiile companiilor.

 

„Există şi opinia că soluţia la ieşirea din criză o reprezintă reducerea impozitelor, dar se ştie că viitorul creşterii economice depinde de menţinerea stabilităţii macroeconomice. Din această perspectivă, o reducere a impozitelor în această perioadă ar fi în contradicţie cu scopul menţinerii stabilităţii.

 

Pe de altă parte, mulţi analişti şi politicieni vorbesc de creşterea impozitelor ca soluţie la problemele financiare cu care se confruntă sectorul bugetar. Nu împărtăşesc această viziune, dimpotrivă, cred că este o soluţie greşită, nu doar pentru că suntem în recesiune şi creşterea impozitelor ar reduce şi mai mult puterea de cumpărare a populaţiei şi puterea de a investi a firmelor, dar mai ales pentru că problemele sectorului public sunt în aria cheltuielilor”, a spus Croitoru.

 

Programul de guvernare elaborat de către premierul desemnat Lucian Croitoru prevede menţinerea actualului nivel al cotei de impozitare şi al taxei pe valoarea adăugată, de 16%, respectiv 19%, pe parcursul întregii perioade de guvernare, până în 2012 inclusiv.

Te-ar putea interesa și: