Cu o vechime de 12 ani pe piața românească de torrents, Filelist.ro nu a mai putut fi accesat, iar cei care intrau totuși erau întâmpinați de mesajul de mai jos: „Acest nume de domeniu este sechestrat în conformitate cu dispoziţiile art.249 din Codul de procedură penală. Prezentul nume de domeniu face obiectul unei cauze penale.”

Coincidență sau nu, în urmă cu două săptămâni, administratorii Filelist anunțau că domeniul site-ului se va schimba în curând din filelist.ro în filelist.io, fără să dea explicații în legătură cu această decizie.

Legat de sechestrarea domeniului vechi, cei de la filelist nu au mai multe detalii, după cum spune și mesajul postat pe noul domeniu, filelist.io.

„Am vrea să vă oferim mai multe detalii legate de sechestrarea domeniului .ro, însă nu avem. Cât știți voi, atâta știm și noi. Din acest motiv am și amânat acest anunț, deoarece speram să apară ceva detalii între timp.
Nu a fost primit niciun takedown notice/DMCA, pur și simplu au dat jos domeniul în cursul zilei de ieri.

Legat de server, încă de la începutul acestui site, au fost luate toate măsurile posibile pentru protejarea userilor. Însemnand că, chiar și dacă printr-o metodă sau alta autoritățile pun mâna pe server, sunt multiple sisteme de protectie și criptare pentru a preveni accesul la baza de date și/sau alte fișiere.

În funcție de ce alte detalii aflăm o să decidem cu ce acțiuni continuăm”, se arată pe site-ul filelist.io.