O decizie luată de administrația Trump tocmai a fost anulată. Republica Moldova era pe listă
SURSA FOTO: Dreamstime - Donald Trump
Un judecător federal din New York a anulat, în această săptămână, o măsură adoptată de administrația Trump la începutul acestui an, prin care era prevăzută suspendarea vizelor pentru cetățenii din 75 de țări. Printre statele vizate de decizie se afla și Republica Moldova, alături de Afganistan, Iran, Rusia și Somalia.
Răsturnare de situație în SUA: decizia administrației Trump privind vizele a fost anulată
Măsura administrației americane îi viza pe cetățenii acestor state considerați susceptibili să aibă nevoie de asistență socială în Statele Unite, potrivit Associated Press. Decizia a fost ulterior contestată în instanță de două organizații neguvernamentale și de 11 persoane afectate de politica privind acordarea vizelor.
Judecătorul federal care a analizat cazul a stabilit că măsura adoptată de administrație depășește limitele autorității prevăzute de lege. În motivarea hotărârii, acesta a apreciat că politica este „contrară legii și depășește autoritatea legală”.
Solicitanții de vize, supuși unei verificări suplimentare
O notă separată transmisă ambasadelor și consulatelor Statelor Unite prevedea și o analiză atentă a solicitanților de vize de non-imigrant. Aceștia trebuiau să fie „verificați și evaluați în detaliu”, astfel încât autoritățile să poată stabili dacă există posibilitatea ca persoanele respective să solicite beneficii publice în Statele Unite.

Potrivit hotărârii, secretarul de stat Marco Rubio și-a depășit atribuțiile prin emiterea politicii contestate. Judecătorul a apreciat că aceasta „încalcă” Legea privind imigrația și naționalitatea și impune „refuzul vizelor solicitanților eligibili fără niciun temei legal”.
Instanța a făcut referire și la atribuțiile funcționarilor consulari în procesul de evaluare a cererilor de viză. Potrivit judecătorului, legislația americană stabilește criterii specifice pe baza cărora trebuie analizată eligibilitatea solicitanților.
ONG-urile și solicitanții au contestat măsura
„Congresul a conferit funcționarilor consulari autoritate și putere discreționară exclusive pentru a stabili dacă un imigrant este eligibil pentru o viză, pe baza analizării unor criterii specifice și detaliate prevăzute în lege. Politica interzice eliberarea vizelor de imigrant pe baza naționalității solicitantului și reprezintă o abrogare directă a acestui cadru legal”, a mai spus judecătorul care a anulat decizia.
Contestarea măsurii a fost făcută de două ONG-uri și de 11 persoane. Șase dintre acestea aveau membri ai familiei cărora le-au fost refuzate vizele, în timp ce ceilalți cinci se aflau în afara Statelor Unite și depuseseră „cereri bazate pe angajare” pentru a ajunge în această țară.
Decizia instanței federale din New York intervine în contextul disputelor juridice privind politicile administrației Trump în domeniul imigrației. Hotărârea reprezintă cel mai recent caz în care instanțele americane au intervenit asupra unor măsuri adoptate de administrație în acest domeniu.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.