Uniunea Europeană a decis! Data oficială la care se renunță la ORA de VARĂ

Uniunea Europeană a decis! Data oficială la care se renunță la ORA de VARĂ
Publicat de Claudiu Popa la 3 decembrie 2018, 22:53

Uniunea Europeană a stabilit data de la care ar putea fi posibilă renunțarea la trecerea la ora de vară.

Ministrul austriac al transporturilor, Norbert Hofer, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene spune că măsură la nivelul UE de renunţare la modificarea orei oficiale nu este probabil să fie introdusă mai devreme de anul 2021.

Amânarea cu doi ani a datei propuse de Comisia Europeană în septembrie le-ar oferi statelor membre un timp suplimentar de pregătire, a explicat Hofer.

Calendarul rapid de punere în aplicare prezentat de Comisia Europeană a fost deja pus sub semnul întrebării în octombrie, unele state membre avertizând că nu vor putea face ajustările necesare în domenii precum transporturile aeriene.

”Dacă am fi insistat să facem schimbarea chiar acum, aceasta ar fi torpilat propunerea (Comisiei)”, a declarat Hofer, înaintea reuniunii miniştrilor transporturilor din statele UE. ”Nu am fi fost capabili să punem capăt practicii de schimbare a orei”, a subliniat el, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană vrea să evite ca statele membre să opteze pentru o abordare ”mozaic/fragmentată”, a adăugat Hofer.

Comisia Europeană a propus renunţarea la modificarea orei oficiale, în urma unei consultări online la nivelul UE, în care 84% dintre respondenţi au fost favorabili ideii.

Orice reformă finală trebuie însă aprobată de statele membre şi de Parlamentul European. Fiecare stat membru trebuie să decidă apoi dacă va păstra sistemul actual sau va menţine o oră oficială standard pe tot parcursul anului.

Ministrul austriac lansase încă din octombrie ideea unui calendar mai lung de implementare, precum şi a unei ”clauze de siguranţă” pentru situaţia în care una sau mai multe ţări ar întâmpina probleme neaşteptate. 

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.