Ungurii sunt optimiști! Ce se va întâmpla cu economia? Anunțul făcut de preşedintele Băncii Naţionale
Ungurii sunt optimiști. Potrivit preşedintelui Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), György Matolcsy, în acest an, economia Ungariei nu se va contracta, ci va înregistra o creştere. Totodată, banca centrală va continua să își mențină prognoza de creştere de 2-3%.
György Matolcsy, a adăugat, în emisiunea „Jurnal duminical” a postului naţional de radio Kossuth, că două dintre instituţiile financiaro-economice care se ocupă de prognoze europene sunt chiar mai optimiste decât FMI şi Guvernul ungar. Este vorba de băncile centrale ale Poloniei şi Ungariei.
Aceste bănci calculează cu un efect economic “în formă de V”, adică descreştere rapidă urmată de o revenire tot atât de rapidă – a spus Matolcsy. Primul trimestru nu va fi rău, al doilea va înregistra nişte cifre apropiate de cele prognozate, iar în trimestrele trei şi patru vor fi creşteri care vor depăşi pierderile din primele două trimestre.
De aceea, cele două bănci estimează pentru Ungaria o creştere de 2-3%, în anul 2020 – a precizat preşedintele băncii. În opinia sa, prognoza este întărită şi de faptul că cea mai mare parte a economiei ungare funcţionează şi a funcţionat chiar şi în săptămânile lunii aprilie, care reprezintă nivelul cel mai scăzut. Există anumite sectoare periclitate sau care sunt în criză – a adăugat – ca de exemplu turismul, industria hotelieră, domeniul cultural, organizarea de evenimente, precum şi o parte a transporturilor.
Pornind de la fapte, preşedintele MNB consideră acest optimism ca fiind bine fondat, în speranţa că previziunile vor fi confirmate şi de PIB-ul pe primul trimestru, care va fi publicat în curând. Domnia sa a evocat şi faptul că, în primul trimestru, consumul a înregistrat un surplus de 10% faţă de zona euro, ceea ce contribuie de asemenea la consolidarea competitivităţii.
Coronavirusul a găsit economia „într-o stare sănătoasă”
Totodată, Matolcsy a atras atenția că această crizî provocată de epidemia de coronavirus a găsit economia ungară într-o stare sănătoasă, cu toate acestea economia “a încasat o lovitură”. Din acest motiv, banca centrală a lansat din nou, în condiţii mai avantajoase, programul de credite pentru creştere “NHP”, introdus în 2013, sub denumirea “NHP Hajrá!”.
Până acum au fost încheiate mai multe zeci de contracte cu instituţiile financiare, şi există speranţe că se vor încheia mai multe mii sau zeci de mii de astfel de contracte cu întreprinderi. Firmele au solicitat acest credit mai ales pentru a asigura salariile, iar în cursul verii obiectivul va fi mai degrabă investiţia şi dezvoltarea – a precizat preşedintele MNB.
Programul de achiziţionare de obligaţiuni, lansat săptămâna trecută de banca centrală, a avut succes; în câteva zile a avut un efect care nu poate fi obţinut de obicei nici în câteva luni: randamentul obligaţiunilor pe termen lung a fost redus de la 3,3% la 2%, a explicat György Matolcsy.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





