Summitul UE a fost marcat de arestarea vicepreşedintelui Parlamentului European, Eva Kaili, sub acuzația de comiterea actelor de corupție, a declarat premierul ungar Viktor Orban.

Orban susține că Bruxelles-ul este plin de cazuri de corupție

„E timpul să drenăm mlaștina de la Bruxelles!”, a scris pe pagina sa de Facebook premierul ungar, care se află în prezent la summitul UE care se desfășoară la Bruxelles. Viktor Orban a postat și un videoclip de la eveniment. În acesta, liderul de la Budapesta a explicat că summitul UE a fost marcat de arestarea vicepreședintelui Parlamentului European căruia i s-au prezentat acuzații de corupție.

„Toată lumea știa că Bruxelles-ul este plin de cazuri de corupție, dar acum a ajuns la un asemenea nivel încât și polițiștii au fost nevoiți să ia măsuri.”, a spus Orban, a relatat presa maghiară.

Premierul ungar a solicitat demararea unei anchete referitoare la scandalul de la Bruxelles

Viktor Orban este de părerea că cel mai recent scandal de corupție a zguduit instituțiile Uniunii Europene. Acesta a explicat că, în timp ce perchezițiile sunt în curs de desfășurare și milioane de euro sunt confiscate de către organele competente, toată lumea speculează care politicieni de la Bruxelles ar putea fi implicați în continuare în actele de corupție. După cum a spus premierul ungar, mulți oameni cred că investigația poate să ducă la oameni de top.

„L-am ascultat pe președintele Parlamentului European, am solicitat o anchetă profundă și cuprinzătoare cu privire la scandalul de corupție de la Bruxelles.”, a mai adăugat Orban, în filmarea sa de pe Facebook. Viktor Orban, care se află în relații bune cu autoritățile de la Moscova, se folosește intens de scandalul din cadrul Parlamentului European pentru a ataca instituțiile europene.

Vicepreședintele Uniunii Europene a fost arestată

Unul dintre vicepreședinții Uniunii Europene, Eva Kaili, a fost arestată, vineri seara, 9 decembrie, la Bruxelles, de către poliția care investighează presupusele activități de lobby ale gazdei Cupei Mondiale din Qatar, în Parlamentul European, a relatat Daily Mail.

Eva Kaili este membră a Mișcării Socialiste Panelenice și a fost votată în calitate de vicepreședinte în ianuarie 2022, activând în calitate de europarlamentar din anul 2014. Europarlamentarul grec a numit recent Qatar un „fruntaș în domeniul drepturilor muncii”, după ce a avut o întâlnire cu ministrul muncii din această țară, a relatat publicația Politico.

Perchezițiile au fost efectuate în contextul unei anchete mai ample cu privire la „organizarea criminală”, corupția și spălarea de bani și au vizat în principal asistenții parlamentari, a precizat parchetul federal belgian. Însă o sursă apropiată cazului a confirmat informațiile din mass-media conform cărora acesta se concentrează asupra unor presupuse încercări ale Qatarului de a corupe un socialist italian, care a fost membru al Parlamentului European în perioada 2004 și 2019.