Ungurii, decizie incredibilă luată chiar acum! S-a aflat ce planuri au
Guvernul de la Budapesta a făcut o prioritate din sporirea natalităţii, pentru ca deficitul de forță de muncă să nu oblige în viitor să se apeleze la imigranți. În acest scop, măsurile adoptate de guvernul ungar se constituie într-o adevărată strategie națională, de importanță strategică.
Guvernul ungar a preluat şase clinici private de fertilizare in vitro şi a sporit finanţarea pentru a face tratamentele accesibile pentru tot mai multe cupluri, în cadrul unui program de oprire a declinului numeric al populaţiei, a anunţat executivul de la Budapesta.
Premierul Viktor Orban a făcut o prioritate din sporirea natalităţii şi a acordat stimulente menite să încurajeze cuplurile să facă mai mulţi copii, precum scutiri de taxe sau împrumuturi subvenţionate, astfel încât pe termen lung Ungaria să nu ajungă să-şi acopere deficitul de forţă de muncă prin imigraţie.
Măsură de importanță națională strategică
Potrivit deciziei apărute joi în publicaţia oficială Magyar Kozlony, guvernul ungar a preluat sub controlul statului şase clinici specializate în fertilizare in-vitro, măsură pe care o consideră a fi de o ”importanţă naţională strategică” şi prin urmare nu i se aplică regulile pieţei concurenţiale.
Guvernul de la Budapesta a mai precizat că medicamentele folosite la tratamentele de fertilizare vor fi scutite de taxe de la 1 ianuarie 2020 şi vor fi eliminate limitările pentru finanţarea de către stat a tratamentelor de fertilizare in vitro, pentru a nu mai exista liste de aşteptare, anunță presa internațională, preluată de Agerpres.
Mai mulți copii
Cea mai importantă clinică de fertilizare in vitro de la Budapesta, Kaali Institute, a refuzat să comenteze decizia. Fondatorul acestei clinici, profesorul Geza Nagy Kaali, a fost însă citat într-o declaraţie a guvernului afirmând că se vor naşte mai mulţi copii dacă statul va spori finanţarea pentru creşterea natalităţii.
În anul 2017, Geza Nagy Kaali i-a trimis o scrisoare premierului Viktor Orban, în care a subliniat că 20-25% din cuplurile ungare care doresc să aibă un copil se confruntă cu probleme de fertilitate. El a apreciat că o eliminare a limitării finanţării guvernamentale pentru tratamentele de fertilizarea in vitro ar permite creşterea numărului copiilor născuţi prin această metodă de la circa 2.000 la circa 3.500 pe an.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





