Ungaria respinge finanțarea prin UE a livrărilor de arme către Ucraina

Ungaria continuă să își păstreze poziția în legătură cu finanţarea de către UE a livrărilor de arme pentru Ucraina. Guvernul ungar refuză în continuare această acțiune. Acesta susține că va continua în acest fel.

Cel puțin până când Ucraina va putea să furnizeze asigurări că „nu va mai folosi acuzaţii inventate pentru a pune companii ungare pe lista sa de susținători ai războiului”. Aceste declarații au fost făcute luni, de către ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, la Bruxelles.

Szijjarto precizează că există o mare presiune pentru ca Ungaria să accepte noua tranșă de ajutor în valoare de 500 de milioane de euro din Facilitatea europeană pentru pace.

Banii ar urma să fie folosiți pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina. Oficialul maghiar spune că această sumă este de fapt un mod prin care statele membre vor să își recupereze o parte dintre costurile cu armele deja furnizate către Kiev.

„Unii au spus (despre poziţia Ungariei – n.red.) că este incorectă, alţii au spus că este scandalos, dar le-am cerut colegilor mei din UE să nu inducă în eroare publicul. (…) Acesta nu este sprijin pentru Ucraina. Aceste 500 de milioane de euro vor ajuta statele membre, care au decis să livreze acolo arme ca state suverane, să-şi recupereze o parte din preţul acelor arme”, a precizat el.

Ungaria nu vrea să devină un „sponsor al războiului”

Ministrul de externe ungar spune că Ungaria își va plăti partea de 1.500 de milioane de euro pentru această cauză doar dacă îi vor fi oferite asigurări că firmele din țara sa nu vor fi acuzate că sprijină războiul.

„Ungaria nu va contribui la plata a 1.500 de milioane de euro până când agenţia ucraineană anticorupţie nu va garanta că firmele ungare nu vor fi trecute pe lista cu sponsori ai războiului, pe baza unor acuzaţii nefondate şi uneori ridicole”, a explicat Peter Szijjarto, la Bruxelles.

El a vorbit și despre aderarea Ucrainei la UE. Szijjarto a precizat că statul se află „foarte departe de îndeplinirea cerinţelor şi chiar şi de orice fel de progres”. Nu a fost evitat nici subiectul minorităților, domeniu în care Ucraina ar fi regresat.

„Avem informaţii că ministrul ucrainean al educaţiei a instruit şcolile ca profesorii şi elevii să folosească limba oficială, ucraineana, chiar şi în timpul recreaţiilor. (…) Guvernul (ungar) nu vede niciun motiv de a face să avanseze candidatura Ucrainei (la UE). (…) În plus, UE ar trebui să aducă pacea în ţări terţe şi nu să importe război în bloc”, a declarat Szijjarto.