Ungureanu: În Guvern trebuie să existe o expresie externă unică

Ungureanu: În Guvern trebuie să existe o expresie externă unică
Publicat de CAPITAL la 14 februarie 2012, 15:15

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu le-a cerut miniştrilor să-şi acomodeze calendarele de contacte externe la cabinetul lui şi la MAE.

”În cadrul ședinței de Guvern, am cerut colegilor din Executiv ca în cel mai scurt timp să-şi acomodeze calendarele de contacte externe, astfel încât la nivelul Ministerului de Externe şi apoi la nivelul Cabinetului Primului-Ministru să existe o expresie externă unică. Să ştim care sunt deplasările de necesitate, unde se poate merge într-o formulă combinată, pentru a avea efect în demersurile noastre internaţionale”, a spus Ungureanu.
De asemenea, şeful Guvernului le-a cerut miniştrilor să vină la şedinţele de Guvern cu proiecte de acte normative bine motivate şi a atras atenţia că nu va accepta agende de lucru suplimentare.
”Țin la rigoare. Nu sunt dispus, şi acest lucru îl cunosc deja colegii de Executiv, să acceptăm liste suplimentare, acte care vin cu proceduri de avizare insuficient consolidate din punct de vedere juridic sau tehnic la iniţiator. Am cerut colegilor de Guvern ca şedinţele să fie bine construite, argumentaţia să nu aibă fisură, un lucru care se va realiza şi nu vă ascund bucuria pe care am avut-o văzând că o şedinţă de Guvern cu o agendă destul de puţin încărcată astăzi se poate desfăşura operativ şi fără multe probleme”, a arătat Ungureanu.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.