Ungaria lovește puternic la graniță! Românii trebuie să respecte aceste reguli mai ales că sunt direct afectați. Este vorba de decizia Ungariei de prelungi cu încă o lună măsurile restrictive privind accesul în ţară introduse de la 1 septembrie în vederea prevenirii extinderii epidemiei de COVID-19. Astfel, măsurile se vor aplica până la sfârşitul lui octombrie

Anunțul a fost făcut joi de şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de agenţiile MTI şi EFE.

În aceste condiții, rămâne interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase, exceptaţi fiind şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate trebuie să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măştile au devenit obligatorii în transportul public şi în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. Aceste măsuri rămân de asemenea în vigoare.

Decizia autorităților ungare vine după ce în ultimele 24 de ore în Ungaria au fost confirmate 848 de noi cazuri de COVID-19, în timp ce bilanţul deceselor asociate noului coronavirus de la începutul epidemiei a ajuns la un total de 781.

Coronavirusul continuă să facă victime pe bandă rulantă în România. Potrivit ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, alte 2086 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. Astfel, potrivit GCS, până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.