Un român mănâncă anual 98 kilograme de pâine. Cu 12 kilograme mai puţin decât în urmă cu doi ani
Românii consumă tot mai puţină pâine, ajungând la un consum anual de doar 98 kilograme de persoană, de la 110 kilograme în urmă cu doi ani, motivul principal fiind faptul că oamenii s-au orientat către alte produse complementare, a declarat Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN.
Tendinţa este în continuare în scădere, mai ales că a fost o producţie mare de cartofi, a mai spus şeful Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie.
"Motivul acestei scăderi nu este legat de lipsa resurselor financiare asle populaţiei, pentru că pâinea este încă ieftină pe piaţă românească faţă de media europeană, ci pentru că oamenii au trecut pe alte alimente care vin complementare consumului de pâine. S-a făcut şi o recoltă bună de cartofi, preţul la legume a scăzut foarte mult, în timp ce consumul de carne s-a dublat în ultimii 10 ani. De asemenea, tineretul se îndreaptă spre snaksuri şi alte produse", a spus Popescu.
El a precizat că în ultimul timp a crescut consumul de produse de patiserie, care este în continuă dezvoltare. "La ora actuală vedem patiserii pe toate drumurile, românii consumă un covrig şi un pateu şi merg mai departe", a adăugat Popescu.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





