Cu numai patru luni in urma, Adrian Nastase era gata sa modifice prin ordonanta de urgenta o lege pentru a permite societatii brasovene sa participe la licitatii. Mai precis, in ideea ca Roman este o fabrica buna, dar fara noroc in viata, intentia era de a-i permite sa-si vanda camioanele la licitatiile pentru achizitii publice, indiferent de datoriile imense acumulate. Premierul sustinea atunci ca toate institutiile publice care au nevoie de masini noi ar face bine sa le cumpere de la Roman. Modificarea de legislatie nu a mai avut loc. In schimb, acum, Roman Brasov este oaia neagra a economiei, infierata ca atare de acelasi prim-ministru care, in urma cu cateva luni, ii sustinea cu ardoare cauza.

Conform acelorasi toane, este inca neclar ce se va intampla cu angajatii bugetari. Toate declaratiile facute inainte de definitivarea Legii bugetului pentru anul viitor indicau plafonarea salariilor pentru salariatii platiti din bani publici si, in plus, reducerea numarului lor cu peste 6.000 de persoane. In bugetul propriu-zis nu se regasesc aceleasi cifre. Din contra, unele ministere vor avea mai multi oameni decat in acest an si, in plus, pentru privilegiatii administratiei publice, recompensele banesti vor fi pe masura: pentru salarii de merit si indemnizatii de conducere bugetele au fost marite, in unele cazuri, de zece ori. Pe scurt, nu numai ca bugetarii nu pleaca acasa, dar primesc si mai multi bani. Jongleriile din Legea bugetului sunt demne de o cauza mai buna.

Colac peste pupaza, guvernul a realizat ca este dator cu majorari de salarii de 100% in invatamant, lucru la care nu se gandise cand a elaborat bugetul. Daca Ecaterinei Andronescu, ministrul invatamantului, i-ar sta capul si la altceva in afara de universitati particulare, ar putea descoperi ca marea problema a scolilor romanesti nu sta neaparat in salarii. Din dosarul realizat de revista Capital in acest numar, orice cititor poate descoperi ca falimentul invatamantului vine din felul in care este el gandit. Romania produce mult prea multi absolventi si plateste mult prea multi profesori, fata de nevoile reale ale economiei. Invatamantul romanesc nu are prioritati si nici o directie clara de dezvoltare. Cresterea salariilor impovareaza bugetul fara a aduce vreun beneficiu cuiva.

Din cand in cand, Adrian Nastase imbratiseaza cate o cauza, la care renunta peste noapte. Roman Brasov, arieratele din economie, firmele cu datorii la stat, au fost tot atatea motive de peroratii furioase. Iesirile premierului sunt oarecum lipsite de discernamant, din moment ce nimic concret nu se intampla, niciodata. Ca un vanator indecis, Adrian Nastase ocheste tot ce ii iese in bataia pustii, dar se pomeneste, la sfarsit, cu tolba goala. Roman pierde bani in nestire si cheltuie tot ce are pe salarii, directorii firmelor care produc pierderi sunt bine mersi la locul lor, arieratele cresc nestingherite, dar la fel creste si cota de popularitate a premierului. In constiinta publicului, o mie de cuvinte fac mai mult decat o actiune concreta. Cuvintele nu tin insa de cald iarna, iar experienta ultimilor zece ani a aratat ca toti premierii care au promis mult si au facut putin au sfarsit prin a cadea in dizgratie.