Cum pot fi accesate viitoarele fonduri europene?

Cum se alocă banii şi ce proiecte sunt considerate prioritare? Cine poate solicita finanţare, unde se vor depune proiectele şi de unde se vor obţine sumele respective? Revista Capital răspunde la aceste întrebări, după o documentare amănunţită la ministerele direct implicate în gestionarea şi implementarea asistenţei financiare de la bugetul UE.

Majoritatea statelor din valul 2004 au avut, în primul an după aderare, un grad redus de absorbţie a fondurilor europene. România poate să înveţe greşelile altora ori poate să urmeze acelaşi curs nefericit. Fireşte, prima variantă este cea câştigătoare. Dar pentru a urma „drumul“ spre fondurile europene, românii, fie că sunt funcţionari guvernamentali sau locali, fie mici întreprinzători sau fermieri, trebuie să se informeze. Şi asta în timp util.

Suplimentul Capital „Finanţări Europene“ îşi propune „să pună umărul“, cu modestie, la procesul de informare. Este un ghid care se doreşte util celor interesaţi să obţină finanţare nerambursabilă. În aceste pagini, puteţi afla ce proiecte pot beneficia de fonduri europene, cine poate solicita aceşti bani şi cum vor fi repartizaţi.
România va beneficia în următorii şapte ani de circa 30 de miliarde de euro de la bugetul UE. Peste opt miliarde de euro sunt destinate agriculturii şi dezvoltării rurale. Alte sume importante vor fi direcţionate şi către transporturi, mediu şi dezvoltare regională.

Banii vor fi disponibili abia după ce Comisia Europeană va aproba documentaţia pregătită de experţii români. Cei mai optimişti spun că acest lucru se va întâmpla în vara acestui an, iar pesimiştii se aşteaptă ca primele tranşe să sosească în toamnă. Abia atunci se va lansa „Ghidul solicitantului“ pentru fiecare sesiune de proiecte, care va conţine informaţii detaliate privind documentaţia necesară obţinerii fondurilor nerambursabile şi termenele limită pentru depunerea proiectelor.

Pentru 2007, UE a alocat României două miliarde de euro. De aceea, pentru a avea un grad cât mai bun de absorbţie în primul an, este importantă pregătirea proiectelor în avans, aşa încât, în momentul în care se vor face publice condiţiile de finanţare, acestea să poată fi depuse corect şi la timp. „Cei ce doresc să acceseze fondurile europene pot de pe acum să se adreseze firmelor de consultanţă, cu care pot negocia plata parţială a serviciilor, până la aprobarea proiectelor. Costul acestor servicii de consultanţă sunt considerate cheltuieli eligibile şi sunt acoperite în proporţie de 10-12% din valoarea proiectului“, susţine Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului Partidului Popular din Parlamentul European.

Consultanţii pot preda un proiect la cheie

Aveţi o întreprindere mică sau mijlocie într-o zonă mai puţin dezvoltată economic şi doriţi să vă dezvoltaţi activitatea? De exemplu, puteţi solicita finanţare nerambursabilă pentru construcţia unei noi hale de producţie. Şi micii fermieri pot solicita fonduri nerambursabile. Indiferent dacă doriţi modernizarea exploataţiilor agricole sau să introduceţi ferma în circuitul agroturistic veţi obţine, pe bază de proiect, finanţarea necesară. În ajutor vor veni formatorii comunitari, care vor informa sătenii cum pot obţine finanţare de la bugetul comunitar şi îi vor sprijini în vederea întocmirii proiectelor. Fondurile se pot accesa numai pe bază de proiecte bine argumentate. De aceea, firmele care doresc să-şi dezvolte afacerea pot apela la companiile de consultanţă, specializate în predarea la cheie a proiectelor ce urmează a primi finanţare europeană. Dar şi băncile se vor implica în acest domeniu.

Obţinerea finanţării de către potenţialii beneficiari este condiţionată de cofinanţarea pe proiectul respectiv, iar băncile şi-au pregătit produse care să vină în ajutorul întreprinzătorilor.