Un oraș a impus restricții pentru nevaccinați! Nu vor mai avea voie în restaurante

Un oraș a impus restricții pentru nevaccinați! Nu vor mai avea voie în restaurante
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 4 august 2021, 08:55

Primarul orașului New York a anunțat că cei care nu s-au imunizat nu vor mai putea intra în restaurante, în săli de spectacole sau de sport. Astfel, New York devine primul oraș din Statele Unite ce creează un paşaport de vaccinare.

Dovada vaccinării va fi cerută la New York pentru a avea acces la restaurant, în săli de spectacole şi de sport, a anunţat, marţi, primarul democrat Bill de Blasio.

Astfel, New York devine primul oraș din Statele Unite ce creează un paşaport de vaccinare, în timp ce ţara intră într-o nouă fază de luptă cu varianta Delta a coronavirusului, foarte contagioasă, relatează Reuters.

Acest dispozitiv, denumit ’Key to NYC Pass” (“Cheia pentru permisul NYC”), “va necesita vaccinarea angajaţilor şi a clienţilor restaurantelor interioare, sălilor de sport şi de spectacole”, a explicat primarul în cadrul unui briefing de presă, precizând că ar trebui “cel puţin o doză” de vaccin, notează.

“Dacă sunteţi vaccinat, aveţi cheia, puteţi deschide uşa. Dar dacă nu sunteţi vaccinat, din păcate nu veţi putea participa la o mulţime de activităţi”, a adăugat Bill de Blasio.

El a precizat că dispozitivul va fi lansat pe 16 august, dar primele verificări pentru aplicarea acestuia vor avea loc din 13 septembrie

New York impune restricții pentru nevaccinați

În ultimele două săptămâni, primarul şi guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, şi-au multiplicat anunţurile vizând vaccinarea funcţionarilor şi recomandarea purtării măştilor, în faţa creşterii numărului cazurilor de COVID din cauza variantei Delta.

În New York, cel mai populat oraş al ţării cu peste 8 milioane de locuitori, 71,8% dintre adulţi au primit cel puţin o doză de vaccin, conform cifrelor primăriei.

Dar unele zone, în mare parte comunităţi sărace şi de culoare, au rate mai mici de vaccinare.

Peste 11.300 de pacienți au fost spitalizați în Florida începând de marți, pacienții cu COVID umplând 22% din paturile de spital ale statului, potrivit datelor de la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din SUA .

Louisiana se confrunta și cu una dintre cele mai grave focare din țară, determinându-l pe guvernatorul John Bel Edwards, un democrat, să ordone rezidenților să poarte măști din nou în interior.

Politica va fi aplicata începând cu 13 septembrie. Ea este similară cu măsurile luate în Franţa pentru a reduce răspândirea coronavirusului, notează Reuters.

Sursa foto: Pexels.com

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.