Un nou număr de urgențe în România

Un nou număr de urgențe în România! Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei și fost ministru al Familiei, a anunțat numărul de urgență pentru copii. Într-un mesaj pe Facebook, ea a precizat că abuzurile asupra copiilor sunt intolerabile.

Ea a mai spus că numărul de telefon a fost creat pentru ca situațiile de abuz asupra copiilor să nu mai existe. De altfel, ea spune că identitatea celor care apelează este protejată, indiferent dacă cei care sună sunt copii sau adulți.

Fostul ministrul al Familiei mai spune că linia este folosită destul de puțin din cauza reticenței oamenilor. Ea spune că acestora le este frică să se expună și nu vor să fie implicați în anchetele autorităților.

“Este mai importantă viața unui copil! Cine raportează un abuz, ajută nu doar copilul, ci și autoritățile să intervină mai devreme. La numărul unic 119 se pot semnala nu doar situații de traumatizare extremă, violență, ci și situații des întâlnite de cerșetorie sau faptul că un copil nu are cele necesare unei copilării normale“, arată fostul ministru.

Gabriela Firea
SURSA FOTO: Facebook, Gabriela Firea

Numărul de Urgențe pentru Copii este 119

Gabriela Firea a mai spus că aproape 70% dintre cei care au apelat erau:

  • apropiați ai victimei
  • membrii ai familiei
  • vecini

În același timp, 25% au fost:

  • medici
  • educatori
  • profesori

5% dintre cei care au sunat au fost copii.

“Trebuie să facem și mai cunoscut acest număr de telefon, 119! Semnele unui abuz sau a unei situații de trafic de copii trebuie depistate din primele discuții, ca autoritățile să poată reacționa rapid“, arată Gabriela Firea.

Fostul primar general al Capitalei a mai spus că “acestea unt situații în care statul trebuie să intervină de urgență și să scoată copilul din mâinile abuzatorilor! Fac precizarea pentru a răspunde minciunilor răspândite în trecut de politicieni inconștienți privind legea prin care statul previne separarea copilului de familie“,

Mii de cazuri de abuzuri împotriva copiilor

Gabriela Firea a mai spus că, anual, sunt mii de cazuri de abuzuri împotriva copiilor. Datele de anul trecut arată că aproape 13.000 de copii au fost abuzați.

De asemenea, ea mai spune că aproape 1.200 de cazuri au fost de abuz sexual.

Fostul ministru al Familiei spune că “aceste cazuri sunt cunoscute și autoritățile au intervenit pentru a opri abuzurile“.

“Știu că de multe ori oamenii pun sub semnul întrebării intervenția autorităților și cât de promptă este această reacție. Trebuie spus că primii responsabili sunt la nivel local, în județe. Și răspund penal dacă nu intervin, nu doar în caz de violență, ci și în cazul unui copil care trăiește în sărăcie sau nu este hrănit. Pentru că niciun copil nu trebuie să sufere, autoritățile sunt acolo să ajute și să asigure copilului un mediu potrivit de dezvoltare, în familie“, arată fostul primar general al Capitalei pe Facebook.