Un nou exod al medicilor? Alexandru Rogobete lansează un avertisment dur

Un nou exod al medicilor? Alexandru Rogobete lansează un avertisment dur

SURSA FOTO: Dreamstime - Alexandru Rogobete

Publicat de Hendrik Antonia la 23 august 2026, 21:35

Fostul ministru al Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, susține că sistemul medical românesc riscă să piardă un număr important de medici dacă veniturile acestora vor fi diminuate. El avertizează că o astfel de evoluție ar putea duce la un exod masiv al personalului medical către spitale din străinătate.

Alexandru Rogobete: Nu cred că e normal ca un medic să piardă 4.000 de lei pe lună

Alexandru Rogobete a declarat duminică seară, la postul B1TV, că reducerea veniturilor medicilor nu reprezintă o situație normală și poate genera o stare de pericol pentru sistemul de sănătate. Potrivit fostului ministru, veniturile personalului medical trebuie analizate și prin prisma alternativelor existente în alte state europene.

„Nu cred că e normal ca un medic să piardă 4.000 de lei pe lună la salariu la venit, totuși. Adică dacă asta este atitudinea PNL… Noi am avut varianta din iulie pentru care s-a declanșat pentru prima dată în ultimii 20 de ani greva generală în sănătate. Și nimeni nu a înțeles fenomenul. Eu am spus și atunci, nu e doar o grevă. Oamenii, doctorii n-au ieșit la milogit 100 de lei. Gândiți-vă că ei au o contraofertă în Europa de vest extraordinar de atractivă”, a punctat Alexandru Rogobete.

Avertisment privind plecările medicilor

În opinia exprimată de Rogobete, dificultățile legate de veniturile medicilor se adaugă altor probleme structurale cu care se confruntă sistemul medical românesc. El a indicat inclusiv situațiile referitoare la plata gărzilor și la angajările din spitale.

Fostul ministru a făcut referire la perioada 2014-2015, când România s-a confruntat cu un val important de plecări ale medicilor către alte țări. Potrivit acestuia, repetarea unor probleme privind salarizarea și condițiile de muncă ar putea crea premisele pentru un nou exod.

Rogobete susține că medicii români au în continuare posibilitatea de a găsi în Europa de Vest oferte pe care le consideră atractive, iar diminuarea veniturilor din țară poate influența decizia acestora de a pleca.

„Noi, dacă ne mai jucăm mult cu focul, cu doctorii și cu legea salarizării și cu veniturile lor și cu neplata gărzilor și cu neangajările în spital și cu toate problemele structurale pe care le are sistemul de sănătate vom avea al doilea cel mai mare exod al medicilor și revenim la perioada 2014-2015. Au avut prima variantă care a declanșat greba, după care cu o aroganță politică specifică ministrul interimar al Muncii ne-a explicat că pregătește o lege de nerefuzat”, a mai susținiut Rogobete.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.