Un nou beneficiu pentru șoferi! AFM anunță schimbări în programele Rabla și Rable Plus
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, vineri, alte 84 de dosare de finanţare pentru persoane juridice în cadrul Programelor „Rabla” şi „Rabla Plus”.
Din totalul dosarelor avizate, 49 sunt în Programul „Rabla” pentru 99 de autovehicule, iar 35 în Programul „Rabla Plus” pentru 64 de autovehicule (23 electrice hibride şi 41 pur electrice).
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate
Potrivit AFM, listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul instituţiei, la secţiunile aferente celor două programe.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi, listele acestora fiind disponibile pe pagina web al AFM.
Programul „Rabla” – ediţia 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Autorităţile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani.
Totodată, Programul „Rabla Plus” a început pe 25 martie, iar doritorii au posibilitatea să-şi cumpere o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.
De la înfiinţarea Programului „Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





