Peter Magyar, liderul opoziției din Ungaria, a ajuns la granița cu România în „marșul celor un milion de pași”
Peter Magyar, liderul opoziției ungare și vocea critică față de premierul Viktor Orban, a pornit miercuri, 14 mai, într-un marș pe jos de la Budapesta spre granița cu România, o distanță parcursă simbolic în „un milion de pași pentru pace și unitate națională”.
Scopul acestei inițiative este de a atrage atenția asupra apropierii politice tot mai evidente dintre Viktor Orban și George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale din România. Magyar consideră această alianță drept o amenințare serioasă pentru maghiarii din România, susținând că premierul ungar „a scuipat în faţa fraţilor şi surorilor noastre din străinătate” prin susținerea tacită a candidatului de extremă dreapta.
Peter Magyar drum pe jos, între ploi și solidaritate locală
Peter Magyar purta adidaşi, rucsac şi steagul Ungariei pe umăr. A plecat pe jos de la Budapesta, împreună cu zeci de susținători și membri de partid, pe o vreme ploioasă și rece care s-a menținut aproape zilnic.
„Astăzi, la ora 11:30, vom pleca de la Biserica Sfântul Ştefan. Vom face un milion de paşi pentru pace şi unitate naţională până la Oradea. Alăturaţi-vă nouă chiar şi pentru câţiva metri sau câteva minute”, a îndemnat Peter Magyar într-o postare pe X.
Drumul pe jos, între ploi și solidaritate locală
Marșul a început sub cer mohorât și temperaturi reci, însă nici vremea neprielnică nu a oprit zeci de susținători să-l însoțească pe Magyar. Echipat simplu, cu adidași, rucsac și steagul Ungariei pe umăr, liderul opoziției a traversat localitățile de pe traseu unde a fost primit cu căldură.
Localnicii le-au oferit dansuri, muzică și mâncare, iar Magyar a ținut legătura permanent cu susținătorii săi prin postări și imagini transmise live.
Vineri, Peter Magyar a ajuns în orășelul Biharkeresztes, situat la câțiva kilometri de frontiera româno-ungară, la Vama Borș.
Tensiuni politice în preajma alegerilor prezidențiale din România
Peter Magyar și-a motivat clar decizia de a porni pe jos în acest marș: apropierea premierului Viktor Orban de George Simion, candidatul AUR, îi îngrijorează profund.
Într-un moment electoral crucial pentru România, Magyar acuză Guvernul ungar de o trădare a intereselor comunității maghiare din țara vecină, considerând că sprijinul indirect acordat extremei drepte românești adâncește diviziunile și tensiunile interetnice.
„Ziua de închidere începe la ora 10:00 de pe partea românească a punctului de trecere a frontierei Ártánd, Peter Magyar trecând granița cu un grup de aproximativ douăzeci de persoane.
Organizatorii scriu că alți participanți pot participa la tur individual sau în grupuri mai mici”, informează și transtelex.ro.
Sâmbătă, Peter Magyar și grupul său vor trece oficial frontiera prin punctul de trecere Ártánd, continuându-și marșul pe partea românească. Evenimentul central va avea loc în Oradea, unde comunitatea maghiară locală este așteptată să participe la o ceremonie solemnă la Castel, începând cu ora 16:00.
Programul artistic este asigurat de cântăreața de operă Andrea Rost și actorul Ervin Nagy. Ulterior, la ora 18:00, liderul opoziției ungare va susține o conferință de presă, în care va detalia mesajele și obiectivele marșului.