Cea mai bună jucătoare din lume a fost pe tot parcursul competiției motorul echipei, iar scoaterea ei de pe teren în minutul 51 al ultimei partide jucate, s-a lăsat cu disperare și lacrimi pe fața colegelor ei. Accidentarea este una serioasă și este posibil să o scoată din joc pe Cristina Neagu în următoarele șase luni. 

Un prim diagnostic a fost ruptură de ligamente încrucișate, dar joi dimineața, după RMN, se va da verdictul final. Handbalista a mai suferit în trecut o ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul stâng și o operație la umăr. Mulți i-au spus atunci că nu va mai putea juca, cel puțin nu la un nivel superior. Dar Cristina a dat peste cap toate calculele experților și a revenit de fiecare dată, scriind istorie. Este singura jucătoare din lume care a câștigat deja de trei ori titlul de cea mai bună handbalistă, iar la această ediție a Campionatelor Europene a devenit și cea mai bună marcatoare din istoria competiției.

La finalul meciului cu Ungaria, Cristina a mers în vestiare la colegele ei pentru a le încuraja și speră într-o minune pentru a putea juca în semifinalele cu Rusia, programate vineri de la ora 18.30. Șansele sunt însă minime, iar selecționerul Ambros Martin a cerut deja ca Bianca Bazaliu, rezerva Cristinei Neagu de la CSM, să fie adusă la Paris.

Deși fără Cristina Neagu, specialiștii ne dau șanse minime la o medalie, performanța tricolorelor este una care va rămâne în istorie. Au reușit să bată Norvegia și s-au calificat și direct la Campionatele Mondiale de anul viitor, care vor avea loc în Japonia. Niciuna dintre echipele din această grupă nu a avut un parcurs perfect și asta deoarece valorile în handbal au ajuns extrem de apropiate, iar organizarea meciurilor pune toate jucătoarele la grele încercări. La final câștigă cine a rămas cu cele mai multe resurse de energie.

Totuși România are șansa ei și este posibil să vedem o mobilizare fără precedent din partea fetelor. Putem produce marea surpriză la acest campionat, unde acum suntem cotați cu cea de-a patra șansă la medalii.