Ca în multe dintre spectacolele puse în scenă de dl Trump și de acoliții săi, sensul demersului a fost interpretabil. Da, decizia președintelui de a trece prin inima capitalei în toiul protestelor din oraș au făcut ca poliția și Garda Națională să împrăștie mulțimea pașnică cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, transformând traseul până pe treptele catedralei într-un drum al caznelor. Dar demonstrația de forță nu făcea decât să scoată în evidență faptul că legitimitatea lui se clatină până într-acolo, încât el simte că trebuie să-și domine propriul popor prin forță militară.

Așezându-se în fața bisericii, parțial încercuită în urma unui incendiu minor izbucnit în timpul protestelor, dl Trump și-a creat un chip de piatră, ținând strâns în mână o Biblie neagră. “Este Biblia dvs.?“, l-a întrebat un reporter. “Este O Biblie“, a spus dl Trump cu voce albă. Întreaga demonstrație era vulgară, stridentă: iată-l pe dl Trump, ținând ridicată această carte tăcută – nici deschisă și nici citată – în umbra unei catedrale vandalizate și pretinzând că reprezintă Justiția.

Asfel de regimuri sunt instabile şi fragile, menite să fie desfiinţate

În definitiv, el asta și venise să facă. Un conducător care păstrează ordinea doar prin forță brutală… asta însemnă că el are o problemă. Asemenea regimuri sunt instabile și fragile, menite să fie desființate. S-ar putea ca lui Donald Trump să-i lipsească experiența sau interesul pentru ca el măcar să mimeze pantomima unui adevărat gest creștin, dar instinctele sale sunt rămân ascuțite atunci când vine vorba ca el să simbolizeze conducerea. Dându-se drept apărător al credinței creștine, el trebuia să adauge președinției sale un obiectiv moral oarecare; creștinismul a fost doar un accesoriu la îndemână.

“Cred că este vorba despre unul dintre tiparele-standard ale politicii americane“, mi-a declarat luni, la telefon, Luke Bretherton. Dl Bretherton, care este profesor de teologie morală și politică la Divinity School de pe lângă Universitatea Duke, a dat ca exemplul demersurile de pe vremea Războiului Rece menite să înfiereze socialismul drept total ateu și amoral. A fost o reacție de o vehemență provocată tocmai de teama că socialismul, critic la adresa stilului de viață american, era solid și convingător.

Așa s-a întâmplat și cu protestatarii care s-au adunat pentru a condamna asasinarea lui George Floyd și a altora ca el, bărbați și femei de culoare măcelăriți pe străzile Americii sau în casele lor de către cei abilitați să impună respectarea legii. Aspectul moral este clar, urgent și convingător. Dl Bretherton afirmă că, în opinia dlui Trump, “există o singură cale de a combate acest lucru la nivel simbolic: să invoce legea marțială drept o pedeapsă divină“.

Mai marii creștinătății ar trebui să condamne acţiunea lui Trump

Desigur, dl Trump nu este interesat de particularitățile religiei creștine. Sf. Ioan este o biserică episcopală, al cărei șef, episcopul Michael Curry, a condamnat vehement înăbușirea protestelor (Printr-un mesaj de o amară ironie, biserica a transmis după declarația lui Trump că “toată lumea e binevenită“). Marți, președintele a vizitat Capela Națională Sf. Ioan Paul II, un spațiu sfânt păstrat de Ordinul Cavalerilor lui Columb în memoria papei, câteva picături din sângele său fiind păstrate acolo întru venerația credincioșilor. Desigur, dl Trump nu este catolic și, la fel ca parada macabră din fața Catedralei Sfântul Ioan, gestul nu a fost decât acela de a da o tentă oarecum creștină moralei care i-ar fi îndreptățit demersurile sale autoritare.

Mai marii creștinătății ar trebui să condamne această crasă prostituție a preamăririi Domnului. Unii, precum dl Curry, o vor face; alții, nu, din cauza propriilor lor convingeri politice sau de teama furiei dlui Trump. Dar cel mai îngrijorător este faptul că, indiferent de reacția liderilor creștini, asta nu va conta deloc; dl Trump nu are nevoie de ei ca să-și susțină afirmațiile.

„Semnificativ este faptul că Trump a făcut asta singur”, a observat dl Bretherton. Spre deosebire de alți președinți care au apărut cu ocazia unor evenimente mai grave alături de preoți și de pastori, dl Trump „nu are nevoie de o personalitate de felul lui Billy Graham (evanghelist creștin, foarte popular la nivel mondial în anii ’40 – n. red.) ca să invoce pedeapsa divină. El nu are nevoie de o figură bisericească. Mediatorul poate fi chiar el”.

Și totuși, merită menționat că religia creștină nu acceptă distrugerea cu cruzime a vieții oamenilor și nici o așa-zisă binecuvântare dumnezeiască din partea unei puteri pământești. Ea se bazează pe smerenie, nu pe dominare. Cu siguranță că dl Trump are alte planuri atunci când își vântură Biblia ca pe un sceptru.

În Evanghelia după Matei, Isus este ispitit de trei ori de Satana, iar ultima ispită este aceasta: “Stăpânirea tuturor împărățiilor lumii și a splendorilor ei“. Sfânta Scriptură spune că Hristos a respins ispita și i-a spus Diavolului următoarele: “Să-l proslăvești numai pe Dumnezeu și să îl slujești doar pe El“.