UE: Portugalia va primi 600 de milioane de euro în plus

UE: Portugalia va primi 600 de milioane de euro în plus
Publicat de CAPITAL la 18 noiembrie 2011, 20:45

Uniunea Europeană va pune la dispoziţia Portugaliei 600 de milioane de euro până la sfârşitul acestui an cu titlu de fonduri structurale europene, a informat vineri, la Lisabona, comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, scrie Agerpres.

Într-o conferinţă de presă, Johannes Hahn a explicat că acest supliment se datorează unei majorări a cofinanţării pe care Comisia Europeană o acordă Portugaliei şi care urcă la 95%.

"Aceasta înseamnă că vom putea transfera circa 600 de milioane până la sfârşitul anului", a spus Johannes Hahn, care a adăugat că este vorba de o "valoare semnificativă".

Depinde de Portugalia "cum vrea să utilizeze aceşti bani", a precizat comisarul european.
"Portugalia este un exemplu şi ultimul raport al Troicii (UE-FMI-BCE) este foarte pozitiv, ceea ce este important şi pentru moralul oamenilor", a comentat Johannes Hahn.

După Grecia şi Irlanda, Portugalia este a treia ţară din zona euro care a primit o asistenţă financiară, adaugă sursa citată.

Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a aprobat la 15 noiembrie, la Strasbourg, propunerea Comisiei Europene de majorare la 95% a cotei de cofinanţare a Bruxellesului pentru proiectele de dezvoltare regională în Grecia, Irlanda, Portugalia, România, Letonia şi Ungaria, pentru a permite şi accelera investiţii vitale pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.