UE ar putea compensa fondurile USAID suspendate pentru Chișinău. Anunțul europarlamentarului Dan Barna
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a suplini pierderile financiare suferite de Republica Moldova după suspendarea fondurilor USAID de către administrația americană. Europarlamentarul Dan Barna a anunțat, într-un mesaj public, o serie de progrese obținute la nivelul Parlamentului European în privința sprijinului financiar și instituțional acordat Chișinăului.
„Includerea de fonduri dedicate de pre-aderare în viitorul buget multi-anual al Uniunii Europene;
Integrarea Moldovei în programele de securitate și apărare ale UE, cu menționarea specială a noului program privind Industria Europeană de Apărare;
Cererea către statele membre de a suplimenta finanțarea pentru Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace”, a enumerat Dan Barna, raportor al grupului Renew Europe pentru Republica Moldova, pe pagina sa de Facebook.
Uniunea Europeană (UE), pregătită să compenseze fondurile USAID suspendate
În același context, oficialul european a subliniat că Bruxellesul urmărește să atenueze impactul deciziei recente de la Washington: „compenseze fondurile USAID, suspendate recent de administrația de la Washington, cu precădere cele din sectorul energetic. Republica Moldova înregistrează progrese substanțiale în procesul de aderare la UE, iar toate grupurile pro-europene din Legislativul european susțin eforturile administrației de la Chișinău”
Suspendarea fondurilor americane a fost anunțată în martie, când fostul președinte american Donald Trump a declarat că Republica Moldova s-ar număra printre statele în care „au fost risipiți bani”, invocând o sumă de „32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propagandă de stânga” derulată prin intermediul USAID.

În replică, premierul moldovean Dorin Recean a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul financiar acordat de-a lungul ultimilor 23 de ani, precizând că asistența americană a fost esențială pentru mai multe domenii. Totodată, șeful executivului de la Chișinău a declarat că autoritățile caută soluții pentru a asigura continuarea proiectelor rămase fără finanțare după închiderea USAID.
Proiecte energetice strategice în așteptare
Printre proiectele afectate se numără și linia de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș. Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Constantin Borosan, a explicat într-un interviu pentru „Adevărul” dificultățile financiare apărute:
„Trebuie să găsim finanțare. Americanii au oprit finanțarea organizației USAID. Linia se va face , doar că o situație este când vine poporul american și oferă 300 de milioane de dolari sub formă de grant, adică cadou, fiind plăcut să primești cadouri și altă situație este când contractezi credite. Este mai plăcut când nu trebuie să întorci nimic. În cadrul Ministerului Energiei avem Consiliul Donatorilor, unde ne întâlnim cu toți partenerii de dezvoltare, bănci internaționale, ambasade și comunicăm proiectele noastre, inclusiv acesta este unul dintre proiectele prioritare. În general este deschidere din partea finanțatorilor.”
Potrivit oficialului moldovean, Ministerul Energiei discută cu potențiali finanțatori prin intermediul Consiliului Donatorilor, iar soluții parțiale există:
„Grant 100 % nu am găsit deocamdată, dar în privința creditelor probleme nu sunt și asta putem să facem rapid. Totuși, căutăm, dacă reușim, să substituim grantul. Pentru linia aceasta este vorba de 300 de milioane de dolari, iar în comparație linia electrică Vulcănești-Chișinău costă 61 de milioane de euro”, a menționat Constantin Borosan.
Alte proiecte blocate de suspendarea USAID
Lista proiectelor blocate nu se oprește aici.
„Erau baterii de stocare pentru care nu au ajuns două zile (n.r.- ca să realizăm proiectul), dar acestea sunt extrem de necesare. Nu avem ce face cu energia electrică și asta ajută foarte mult la echilibrare. Mai erau motoare de 25 MW cu ardere internă pentru echilibrare, sisteme informaționale pentru Moldelectrica, pentru piața de energie, cablu de transmitere a datelor prin aceste linii etc, dar și 20 de experți care ne ajutau. În aceeași listă sunt și proiecte în domeniul eficienței energetice, proiecte privind energia regenerabilă în diferite instituții sociale”, a mai precizat Constantin Borosan.
În acest context, intervenția Uniunii Europene ar putea deveni esențială pentru continuarea proiectelor strategice de infrastructură energetică și pentru menținerea ritmului reformelor asumate de Chișinău în parcursul său european.