Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea scrie pe blog că investitorii în turism în România au un principiu unic – profit maxim într-un timp minim, critică atitudinea jurnaliştilor faţă de promovarea turistică şi mai susţine că unii români au luat „ţepe” în Bulgaria.

Elena Udrea scrie pe blogul său despre „avalanşa” de ştiri din ultimele zile referitoare la românii care au ales să petreacă vacanţa de Paşte în Bulgaria, notând că au fost mult mai puţin numeroase relatările despre „ţepele” pe care unii români le-au luat în zilele petrecute la sud de Dunăre.

„Contextual, putem vorbi despre nepregătirea hotelierilor de la noi, care nu au avut oferte specifice de Paşte (mulţi dintre ei nici nu şi-au deschis porţile), de perioada destul de timpurie în care a fost anul acesta Paştele şi de apetenţa unor români de a se hrăni din «mitul turismului bulgăresc, ieftin şi bun». Mit hrănit cu o acribie demnă de o cauză mai bună de o parte a presei. Cu siguranţă altfel ar fi stat lucrurile în plin sezon estival”, scrie Udrea pe blogul său.

Investitorii în turism din România au un singur principiu: profit maxim într-un timp minim

Ea apreciază însă că există o problemă de fond, mult mai importantă, referindu-se în acest context la „un amestec între lipsa unei mentalităţi constructive a investitorilor în turismul românesc şi promovarea turistică fracturată”.

„Am mai spus şi, cu riscul de a mă repeta, subliniez faptul că investitorii în turism din România au un singur principiu: profit maxim într-un timp minim. Sau, mai pe înţelesul tuturor, «facem plinul în două luni pentru întreg anul». De aici rezultă preţuri mari practicate şi investiţii mărunte în îmbunătăţirea serviciilor oferite. Cu preţuri ca în Grecia, Turcia, Spania sau Portugalia şi cu condiţii similare celor din Bulgaria, turismul litoral românesc are şanse minimale de a-i atrage şi fideliza pe străini”, constată ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale.

Udrea notează că instituţia pe care o conduce nu are rol de reglementare asupra preţurilor practicate de operatorii turistici şi hotelierii români. Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale „nu poate decât să tragă un semnal de alarmă asupra dezechilibrului existent între ceea ce oferim şi ceea ce cerem în schimb”.

Promovarea turistică, necesară nu un moft

„Dincolo de promovarea pe care o face ministerul şi pe care şi-o asumă ca atare, cea mai bună publicitate este raportul preţ-calitate. Operatorii economici din turism trebuie să înţeleagă că turismul aduce profit atunci când clientul este fidelizat, revine şi mai aduce şi pe alţii cu el, nu atunci când îl jecmăneşti o dată, pentru că astfel te asiguri că el nu se va mai întoarce vreodată. Putem face ca bulgarii: preţuri mici, condiţii proaste. Putem merge pe modelul turcilor şi grecilor: preţuri moderate, condiţii bune, trebuie însă să investim în servicii. Putem merge chiar într-o clasă superioară, dar trebuie să investim mult în infrastructură”, scrie ea.

Referindu-se la promovarea turistică, Elena Udrea speră că toată lumea s-a convins că nu este vorba despre „un moft” al său, ci despre un demers necesar.

„Anul trecut, pentru că se apropia campania electorală, eram înfierată pentru diversele campanii derulate, pentru că, nu-i aşa, ce-s alea şi la ce ne folosesc? Domnul Vanghelie era chiar decis, în cazul unei victorii a protejatului său şi al domnului Voicu, să mă arunce în puşcărie. Acum, când banii alocaţi promovării sunt mult mai puţini, toată lumea mă întreabă de promovare. Când e nevoie de promovare, când nu e nevoie, în funcţie de cum ne cere interesul politic pe care îl slujim. Facem o reclamă gratuită şi deşănţată (nereală) bulgarilor, îi înjurăm de mama focului pe ai noştri şi ne minunăm că românii vor să vadă cum e la sud de Dunăre. Şi, evident, după toate astea, vina este a mea”, scrie Udrea.

„Odată cu «dezgheţarea» economiei, va apărea soarele şi pe strada noastră litorală”

Ministrul le transmite „unora din presă să se decidă odată ce vor şi să nu mai deseneze sinusoide pe tabla percepţiilor în funcţie de interesul de moment”.

„Mă bucură că sunt interesaţi de turismul românesc, dar acum este nevoie de o mână de ajutor. În loc să toace numărul mare de români care au mers în Bulgaria (care se dovedesc a fi vreo 8.000, nu 20.000 aşa cum s-a spus), mai bine ar da o mână de ajutor în promovarea programului Litoralul pentru toţi”, scrie Udrea.

Ea se declară, în final, „optimistă” şi spune că, „odată cu «dezgheţarea» economiei, va apărea soarele şi pe strada noastră litorală”.

„Sunt încredinţată că operatorii economici din turismul românesc vor înţelege că profit se face atunci când aduci turişti în perioadă extrasezon, cu preţuri şi mai mici, când oferi alternative de petrecere a timpului liber, altele decât marea sau pârtia de schi, dacă te afli pe litoral sau la munte. Turismul trebuie făcut non-stop, «twentyfourseven», cum îi place americanului să spună şi cum, se pare, începe să înţeleagă bulgarul”, scrie Udrea.

SURSA: Mediafax