Solicitată de Hotnews să precizeze de ce în toate declaratiile publice a spus că nu cunoaşte detalii legate de afacerile fostului soţ, Dorin Cocoş, în condiţiile în care, din afirmaţiile făcute în interviu rezultă că discutau despre aceste lucruri, Elena Udrea a declarat: "Nu. V-am spus când s-a întâmplat lucrul acesta: în această toamnă, înainte să fie reţinut preventiv, când a venit special să îmi spună lucrurile acestea (n.r. – faptul că, la solicitarea adjunctuui SRI Florin Coldea i-a dus lui Sebastian Ghiță 500.000 de euro pentru televiziune). Mă rog, special să îmi spună de întâlnire. În discuţie a fost şi povestea cu banii. Deci nu am ştiut. Asta se întâmplase, probabil, în 2011, când a fost cu RTV-ul, probabil în alt an, şi nu am ştiut aşa ceva. Acum a venit şi mi-a spus. Eu ştiam că merge la SRI. ştiam că mergea sâmbăta, duminica, mergea la SRI".

Ea a susţinut că nu şi-a întrebat niciodată soţul ce caută acolo, imaginându-şi "că caută lucruri secrete"

"Nu, nu-l întrebam. Pentru că îmi imaginam că dacă se duce, se duce să vorbească, clar, cu oamenii de acolo. Adică nu cred că se ducea să tundă iarba din curtea SRI-ului. Deci se ducea să se întâlnească", a afirmat Udrea.

Ea a spus că deşi s-a întâlnit şi cu şeful SRI George Maior şi cu adjunctul acestuia Florian Coldea neoficial la aniversări, la sărbători şi inclusiv la preşedinte, dar şi la evenimente oficiale, nu i-a întrebat niciodată pe aceştia despre prezenţa lui Dorin Cocoş la SRI.

"Ce să întreb? Da’ ce vorbiţi cu Dorin Cocoş? Acuma, numai ideea ca vorbesti cu şefii SRI, vorbeşti, nu ştiu, cu generalul Coldea sau cu Maior, şi nu-mi spui. Evident că vorbeşti nişte lucruri care ţin de voi, de bărbaţi, de business, de ce vorbiţi voi acolo", a argumentat Elena Udrea.

Ea a fost întrebată cum poate proba afirmaţiile potrivit cărora Cocoş i-ar fi spus că la solicitarea lui Coldea i-a dat lui Sebastin Ghiţă 500.000 de euro pentru a-şi finanţa televiziunea, răspunsul fiind: "Păi, cu Dorin Cocoş, cu Alin Cocoş".

Elena Udrea a afirmat că a crezut în varianta acestora, fără alte elemente de susţinere a ceea ce povesteau, pentru că fostul parlamentar Culiță Tărâță, în prezent decedat, îi relatase o situaţie similară, conform căreia ducea bani la SRI, lui Florian Coldea, pentru a plăti un institut de sondare a opiniei publice.

"Păi ştiţi de ce i-am crezut? Pentru că a mai fost o situaţie, plus multe altele. Dar vă mai spun o situaţie. Dumnezeu să-l ierte, Culiţă Tărâţă, undeva în 2012 sau după campanie – am candidat la Neamt şi dânsul era acolo preşedinte de Consiliu Judetean sau, nu, era din Neamţ, în orice caz, parlamentar din Neamţ. În contextul acesta, în care stăteam foarte mult de vorbă în campanie, mi-a spus la un moment dat că duce bani la SRI domnului Coldea pentru a plăti un institut de sondare a opiniei publice. Ulterior, Gheorghe Ştefan zis Pinalti, de câteva ori la rând, mi-a spus că parte din banii de pe nişte firme cu care era un scandal i-au fost ceruţi de către Culiţă Tărâţă să-i ducă SRI-ului pentru niste sondaje. Acuma, toţi aceştia, având în vedere că lucrurile se leagă între ele şi oamenii pot vorbi, în afară de Culiţă Tărâţă, eu vă spun ce mi-au spus ei", a declarat Udrea.

Elena Udrea a susţinut că a spus aceste lucruri şi preşedintelui, şi şefului SRI, George Maior.

"Păi, eu m-am dus şi le-am spus unor oameni. I-am spus preşedintelui, i-am spus domnului Maior şi, cumva, indirect, m-am întâlnit de două ori, am cerut eu de două ori să mă întâlnesc, ultima dată în lunea de dinaintea plecării lui Traian Băsescu de la Cotroceni – deci a plecat pe 21, pe 15 decembrie, şi o data undeva în campanie, când m-am dus să îi spun că, după mine, este evident ce mi se întâmplă şi că sunt ţinta şi că există o strategie împotriva mea. Şi deci am spus lucrurile acestea chiar lor şi, de asemenea, i-am spus şi preşedintelui", a explicat ea, adăugând că ştie că legat de ce i-a spus preşedntelui privindu-l pe Cocoş a avut o discuţie cu cei de la SRI.

Întrebată ce era de fapt fostul soţ, ofiţer acoperit sau un om care făcea servicii SRI, Udrea a evitat un răspuns tranşant: "Om de afaceri. Cred că nu. Acum să mă aventurez să spun categoric nu, înseamnă să…".

Ea a mai precizat că, dacă Dorin Cocoş ar fi întrebat despre toate aceste lucruri, va putea să spună, iar legat de prezenţa acestuia la SRI, ea a opinat că la intarea în sediul instituţiei se consemnează aceste vizite.

Totodată, Elena Udrea a apreciat că soţul ei a oferit acei bani în calitate de "finanţator", "de om de afaceri, care făcea lucrurile acestea".

Chestionată dacă banii oferiţii explică şi tratamentul binevoitor de care a beneficiat o perioadă la televiziunea cotrolată de Sebastian Ghiţă, Udrea a răspuns: "Nu aş şti să vă spun. Posibil. N-aş şti. Dar tratamentul îngrozitor, care n-are legătură cu deontologia profesională, de care are parte preşedintele Traian Băsescu, am eu parte, cred că arată că dl Ghiţă totuşi acţionează conform altor interese, nu pe principiul: cine m-a finanţat o dată am grijă de el".

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: