Ucraina se pregătește pentru ce e mai rău! Decizia fără precedent luată în urmă cu puțin timp

Pe acest fond, elevii sunt învățați să recunoască muniția și armele de foc, dar și ce ar trebui să facă în situațiile critice, mai ales în urma incidentului din anul 2014, atunci când separatiștii pro-ruși au deschis focul asupra unui grup de elevi care mergeau la școală, relatează dw.com.

Cu toate că linia frontului este departe de Kiev, o școală din capitala Ucrainei a decis că este important ca elevii să știe pericolul care îi paște. Din acest motiv, elevilor li s-au arătat diferite arme de foc, unii dintre ei fiind curioși de ceea ce li se explica.

Pentru unii dintre profesori nu este prima dată când intră în contact cu așa ceva. Olena Yakovleva este profesoară de istorie la o școală din Kiev și nu este străină de armele prezentate elevilor. Aceasta vine din teritoriile aflate acum sub ocupație.

”Nu ne-am gândit niciodată că va fi nevoie de asemenea lecții, dar în iunie 2014 au fost împușcați niște copii aflați în drum spre școală. Ulterior, am aflat că nu armata a tras în ei, ci separatiștii. Asta a devenit realitatea noastră de zi cu zi”, a declarat aceasta.

De asemenea, elevii sunt supuși la mai multe exerciții de evacuare a școlii, după ce, în ultimele săptămâni, au existat mai multe amenințări cu bombă la adresa școlilor. Chiar dacă toate au fost alarme false, îngrijorările cu privire la un posibil atac real au rămas.

Cresc tensiunile la graniţa Rusiei cu Ucraina

Toată lumea urmărește cu îngrijorare ceea ce se întâmplă la granița Ucrainei cu Rusia și nici o mișcare de trupe nu scapă observatorilor internaționali.

Cel mai recent anunț vine de la Pentagon, de unde purtătorul de cuvânt a anunțat că forțele ruse din coasta Ucrainei dispun deja de spitale de campanie pentru „a oferi asistență medicală trupelor de pe teren”. Aceasta face parte din intensificarea „capacităţilor logistice şi de mentenanţă” pe care rușii le implementează în zonă.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a făcut această declarație în cadrul unei conferințe de presă în care a fost întrebat despre tensiunile dintre Occident și Rusia.

În ciuda pregătirilor rusești de la granița cu Ucraina, care au sporit temerile statelor NATO și a Kievului cu privire la o eventuală incursiune a armatei ruse, Kirby a insistat că doar această informaţie „nu este un indicator” în sine că o invazie ar fi iminentă. „Nu neapărat”, a declarat el.

De cealaltă parte, în cadrul unei conferințe de presă cu prim-ministrul Ungariei, președintele rus Vladimir Putin a acuzat Vestul că ar încerca în mod deliberat să creeze un scenariu menit să ademenească Rusia într-un război cu Occidentul și că acesta a ales să ignore cerințele Moscovei cu privire la garanțiile de securitate, printre care se numără și retragerea NATO la granițele din 1997.