Călin Georgescu ar vrea preluarea partidului politic AUR
Chiar dacă în luna mai Călin Georgescu spusese că se retrage din politică, el a revenit în atenția publicului și a reluat discursurile și aparițiile politice pentru un anumit grup de oameni. Numele lui a fost menționat pentru preluarea partidului politic AUR sau chiar pentru un proiect politic nou, mai ales că în anul 2023 fusese ales lider al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, funcție din care a demisionat ulterior.
Într-una dintre ultimele apariții, Georgescu a spus că „zidul Parisului a căzut” și că „valurile de furie vor ajunge curând la București, trecând prin Berlin, Bruxelles și Chișinău”. El a acuzat că nedreptatea a devenit lege și că România este condusă de „o clică de oameni străini și privilegiați” care au transformat țara într-un „loc al disperării”. Analiștii politici spun că mesajele lui urmăresc să atragă oamenii nemulțumiți și să câștige voturile celor dezamăgiți, încercând să unească atât persoane obișnuite, cât și luptători antisistem.
Consultantul politic Cristian Andrei, fondator al Agenției de Rating Politic, a explicat că Georgescu nu va renunța la politică și chiar va încerca să-l detroneze pe George Simion.
El a precizat că, având resursele și sprijinul care i s-au adunat după noiembrie, Georgescu nu putea să renunțe. Va fi o competiție puternică pe segmentul populist, iar actualii lideri de acest tip reprezintă doar prima versiune. Georgescu ar putea fi o „versiune 1.5”, mai ales la nivel de discurs, dar există un teren larg pentru a câștiga întâietatea în rândul electoratului dezamăgit, pe care partidele tradiționale l-au ignorat sau nu știu să-l atragă.
Cristian Andrei a mai spus că, dacă nu apar alți lideri populisti care să-i stea în cale și fără obstacole legale, Georgescu ar putea să candideze din nou la alegerile viitoare și să adune acest electorat dezamăgit, punând sub semnul întrebării orientarea politică a României din ultimii 35 de ani.
„Călin Georgescu, cu resursele care s-au așezat lângă el și cu susținerea cu care s-a trezit după noiembrie, nu avea cum să renunțe. Va exista o competiție dură pe culoarul populist pentru întâietate. Am mai spus-o, suntem deocamdată în fața versiunii 1.0 a liderilor de tip populist.
Poate Călin Georgescu să fie un ”upgrade”, un fel de versiune 1.5, mai ales la nivel de discurs, dar este un câmp larg deschis pentru o luptă de întâietate, pe acel segment electoral. Acela despre care spuneam că a fost abandonat de partidele clasice; abandonat sau cu care, de fapt, nu știu să mai vorbească sau să-i ofere soluții.
Fără obstacole legale reale și în caz că nu apar alți lideri populiști, Călin Georgescu se va îndrepta către o nouă candidatură la următoarele alegeri unde va grupa lângă el tot acest electorat dezamăgit, punând sub semnul întrebării orientarea politică a României din ultimii 35 de ani”, a explicat Cristian Andrei în cadrul unui interviu acordat pentru ziare.com.
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București este definitivă
Tribunalul București a decis, joia trecută, ca Georgescu să rămână sub control judiciar. Contestația depusă de Georgescu a fost respinsă ca nefondată, iar decizia este definitivă, potrivit portalului instanței. Instanța a obligat totodată contestatorul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
„În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) rap. la art. 205 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat Georgescu Călin, împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 01.09.2025, în dosarul nr. 24185/299/2025/a1.2. În temeiul art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, scrie în soluție.