Autorităţile de la Moscova susţin că au introdus această interdicţie în ideea de a bloca o eventuală ocolire a embargoului introdus pentru produsele alimentare europene care ar putea tranzita prin Ucraina. În schimb, Ministerul ucrainean al Agriculturii susţine că prin adoptarea acestor măsuri Rusia a încălcat legislaţia internaţională 'deoarece Ucraina nu a primit nicio înştiinţare oficială din partea Rusiei cu privire la existenţa unor încălcări ale acordurilor bilaterale'.

Miercuri, ministrul ucrainean al Agriculturii, Ihor Shvaika, a estimat că fermierii ucraineni vor pierde aproximativ 17 milioane de dolari până la finele anului dacă Rusia menţine interdicţia pentru importurile de produse agricole. În primele nouă luni ale acestui an Ucraina a exportat spre Rusia o cantitate de 81.000 de tone de fructe şi legume, în principal tomate, castraveţi, mere, pere şi caise.

Interdicţia privind importurile de fructe şi legume provenite din Ucraina, care a intrat în vigoare în data de 22 octombrie, este ultima barieră comercială ridicată de Rusia într-o dispută comercială care are legătură cu tensiunile din Ucraina. La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne şi lapte, precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: