Turismul înflorește în ciuda crizei. Grecii speră că le va salva economia
Expansiunea semnificativă a sectorului turismului elen a fost confirmată de un raport al Băncii Centrale a Greciei, conform căruia în primele nouă luni din 2014 sosirile vizitatori străini au crescut cu 22,2%, ajungând la nivelul record de 19 milioane, semn al vitalităţii acestui sector pe care statul elen se bazează pentru relansarea economiei, transmite site-ul ekathimerini.com.
În 2013, numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia a urcat cu 15,5%, până la cifra record de 17,9 milioane.
În perioada ianuarie-septembrie 2014, a crescut semnificativ numărul turiştilor din Franţa, cu 26,9%, depăşind 1,3 milioane. Primele locuri în clasamentul sosirilor de turişti străini în Grecia sunt ocupate de Germania, Marea Britanie, Franţa şi Rusia.
'În 2014 turismul va avea o contribuţie directă de 14 miliarde de euro în economie, iar împreună cu transportul aerian şi maritim, precum şi cu turismul intern, contribuţia totală se ridică la 17,1 miliarde de euro. În acest context, contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a crescut cu cel puţin 35% în ultimii patru ani', a declarat recent şeful Asociaţiei Companiilor de Turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis.
Preşedintele SETE a mai spus că până în 2021 în turism ar putea fi investite capitaluri private în valoare de peste 20 de miliarde de euro, însă pentru ca acest lucru să se întâmple Guvernul grec trebuie să îşi respecte promisiunea de a aloca 500 milioane de euro pentru sectorul turistic în următorii şase ani, pentru modernizarea şi crearea de noi infrastructuri turistice.
În condiţiile în care cererea internă, investiţiile şi producţia industrială sunt afectate de reducerile bugetare, cheltuielile turiştilor străini au devenit principalul motor de creştere al PIB-ului elen. Asociaţia Companiilor de Turism din Grecia (SETE) estima recent că 24 de milioane de turişti străini au vizitat ţara în 2014.
Ritmul de creştere al economiei Greciei în trimestrul trei din 2014 a fost mai rapid decât s-a estimat anterior, a anunţat recent ELSTAT, confirmând revenirea pe creştere după şase ani de recesiune şi măsuri dure de austeritate.
Conform datelor revizuite, în perioada iulie-septembrie 2014, PIB-ul Greciei a crescut în ritm anual cu 1,9%, faţă de un avans de 1,7% anunţat iniţial, datorită majorării cheltuielilor de consum şi a investiţiilor private. Exporturile au crescut cu 6,9%, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 3%.
Comisia Europeană estimează că PIB-ul Greciei va înregistra anul acesta o creştere de 0,6%, primul avans anual din 2007, în timp ce datoria publică va atinge un nivel ridicat, de 177% din PIB.
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





