Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat joi că aşteaptă ca ”Uniunea Europeană să înfăptuiască din nou viziunea curajoasă a fondatorilor săi şi să dea dovadă de fermitate în ceea ce priveşte primirea Turciei în UE ca membru cu drepturi depline”, relatează agenţia turcă de presă Anadolu.

Într-un comunicat difuzat cu ocazia Zilei Europei, Erdogan s-a referit la înfiinţarea Uniunii Europene şi a subliniat că Turcia este o parte firească a familiei europene datorită unor aspecte atât istorice cât şi geografice.

”Rămânem hotărâţi în ce priveşte accelerarea procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeană şi îndeplinirea obligaţiilor noastre în această chestiune. Totuşi, este evident că există un impas din cauza blocajelor din partea unor ţări care au exprimat preocupări de ordin politic. Depăşirea acestor probleme va fi în interesul atât al Turciei cât şi al Europei. Turcia a realizat reforme economice şi politice importante în ultimul deceniu şi a parcurs un lung drum în acordarea pentru poporul său a celor mai înalte standarde şi norme în materie de democraţie, drepturile omului şi supremaţia legii”, a afirmat Erdogan în comunicat.

”În acest cadru, a adăugat el, aşteptăm ca UE să înfăptuiască din nou viziunea curajoasă a fondatorilor săi şi să dea dovadă de fermitate în ce priveşte includerea Turciei în UE ca membru cu drepturi depline. Primind Turcia în rândurile sale, Uniunea Europeană va fi, fără îndoială, mai bine dotată împotriva unor provocări regionale şi globale. Sărbătoresc Ziua Europei în speranţa unor zile mai prospere în perioada următoare”, a conchis Erdogan.