Trenurile de metrou vor circula direct pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 – Străuleşti

Trenurile de metrou vor circula direct pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 – Străuleşti
Publicat de Valentin Gros la 28 aprilie 2017, 13:35

Trenurile de metrou vor circula direct, fără transbordare, pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 – Străuleşti, se arată într-un comunicat de presă al Metrorex.

'Din 1 mai 2017, trenurile de metrou vor circula direct, fără transbordare, pe Magistrala 4 de metrou – tronsonul Gara de Nord 2 – Străuleşti. Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străuleşti va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puţin decât în prezent', se arată în document. 

Potrivit acestuia, odată cu îndeplinirea tuturor normelor de siguranţă şi a condiţiilor reglementate de transport va fi introdus un nou grafic de circulaţie. 

'Astfel că, prin implementarea din 1 mai a.c. a noului grafic, se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti, acest lucru generând creşterea gradului de confort al călătorilor', menţionează Metrorex. 

În prezent, pe acest tronson trenurile circulă în sistem pendulă, la circa 8 minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu. 

AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.