Este vorba de tronsoanele 1, 2 şi 4 ale autostrăzii Orăştie-Sibiu, parte a coridorului IV pan european.

Firme declarate câştigătoare de CNADNR sunt Strabag (lotul 1), Asocierea Straco Grup SRL – Studio Corona SRL Civil Engineering (lotul 2) şi Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading ’98 (lotul 4).

Valoarea contractului care va fi semnat cu Strabag este de 551 milioane de lei, în cazul Straco-Studio Corona, de 377 milioane de lei, iar la lotul patru – Astaldi şi Euroconstruct, contractul va fi în valoare de 484 milioane de lei.

La ceremonia de semnare a celor trei segmente ale autostrăzii Orăştie-Sibiu va participa ministrul Transporturilor Anca Boagiu şi premierul Emil Boc.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Transporturile au semnat primele cinci contracte de pe Coridorul IV pentru proiectarea şi execuţia a 98 km de autostradă.

La acea dată, Boagiu a precizat că explicat că în următoarele două săptămâni urmează să fie parafate şi celelalte patru contracte din această rundă de licitaţie. În total este vorba de aproximativ 173 km de autostradă, iar costurile se ridică la 1,25 miliarde de euro.

"Am făcut economii, de la nouă licitaţii de autostrăzi, în valoare de 644 milioane euro, cu care vom finanţa construcţia a 71 de kilometri de autostradă. În total, vom avea 845 kilometri de autostradă, valoarea lucrărilor fiind de 5,17 miliarde euro", a spus Boagiu.

Ea a mai spus atunci că având în vedere proiectele aflate în derulare şi cele care urmează a fi încheiate, peste câţiva ani, România va avea 845 km de autostradă, faţă de cei 313 km câţi sunt în prezent.