Doliu în România! Un cercetător român s-a stins din viață la doar 28 de ani

România este în doliu, după ce Valeriu Stoilov, ce avea functia de cercetător la Centrul de Economie Montană „CE-MONT” din Vatra Dornei, s-a stins din viață.

Acesta s-a stins din viață la doar 28 de ani pe data de 15 martie 2023.

Valeriu Stoilov a decedat chiar pe masa de operație a Spitalului Municipal din Vatra Dornei. El s-a prezentat la Spitalul Municipal din Vatra Dornei pe data de 9 martie 2023, acuzând dureri ale cotului, în urma unei accidentări involuntare, în cadrul unui meci de fotbal alături de prietenii lui.

În urma investigațiilor medicale, Valeriu Stoilov a fost programat pentru o intervenție chirurgicală în cadrul Spitalului Municipal al Municipiului Vatra Dornei pentru data de 15 martie 2023. Din păcate, acesta a decedat în timpul intervenției chirurgicale din motive necunoscute. Rezultatele necropsiei se vor afla astăzi, 16 martie 2023.

„Lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au demarat cercetările în acest caz, în cadrul dosarului penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”!

La această oră, directorul spitalului Municipal Vatra Dornei, dl. Valentin Stan a fost contactat telefonic, dar a refuzat să răspundă pentru a avea o poziție managerială, iar subordonații acestuia au spus că nu pot declara nimic până la aflarea rezultatelor necropsiei care va avea loc mâine, 16.03.2023!”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Radio Dorna.

Au fost scrise sute de mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată

Postarea respectivă a strâns sute de comentarii în scurt timp:

„Valentin era un profesionist de excepție. E greu și foarte trist să scriu despre el la trecut, când viitorul lui era luminos și de mare perspectivă științifică. Luna viitoare trebuia să susțină lucrarea de doctorat în geografie, la Universitatea din Iași și apoi în vara aceasta să se căsătorească. Ii ascultam cu mare interese lucrările științifice de cercetare pe care le susținea in cadrul CE MONT. Colegii l-au prețuit și iubit. Un suflet de copil cu o inimă de înger. Este o pierdere enormă pentru cercetarea științifică academică. O Doamne, de ce ne-ai lăsat fără Valentin? L-ai dorit așa de mult lângă Tine…?! Bunul Dumnezeu să-l odihnească! Sincere condoleanțe familiei! Cu profundă durere, Pr. Mihai VALICĂ”

„Tragedie fără margini pentru toți cei care l-am cunoscut! Vreau să cred că se va face dreptate pentru mama disperată care tot ce își dorea astăzi era să își ia unicul copil sănătos acasă! Pentru cei doi bunici care își plâng nepotul drag care le alina și însenina bătrânețile! O imagine care ne-a marcat astăzi pe cei care am încercat să aflăm răspunsuri pentru această inexplicabilă și absurdă turnură de evenimente!!!”

„Sincere condoleanțe familiei !La Spitalul din Vatra Dornei te duci pe picioare și te întorci mort !Asa experiența neplăcuta am avut și noi in familie!”

„Fără cuvinte…eu mereu am optat și am ales Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita ,unde într-adevăr sunt medici și nu în ultimul rând sunt oameni… Dumnezeu să-l odihnească în pace…”

„Doamne ferește, sistemul medical din România este varză,bine ca știu sa aibă buzunarele adânci! Condoleante familie și multă putere! Dumnezeu să-l odihnească!”