Toți șoferii din România au interzis! Riscă până la șapte ani de închisoare

Toți șoferii din România au interzis! Riscă până la șapte ani de închisoare

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 20 iunie 2022, 14:24

Șoferii din România trebuie să aibă mare grijă în cazul unor accidente rutiere din care au rezultat victime. Potrivit unei hotărâri a ÎCCJ, care a devenit obligatorie de săptămâna aceasta, dacă fac această greșeală, riscă până la șapte ani de închisoare.

Schimbarea poziției mașinii sau ștergerea urmelor unui accident de circulație cu victime, fără acordul autorităților este o infracțiune. Potrivit Codului Penal, aceasta se pedepsește cu închisoarea între doi și șapte ani.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a adus această lămurire printr-o decizie din luna mai, oficializată săptămâna aceasta.

Ce prevede mai exact hotărârea ÎCCJ?

Mai exact, este vorba despre Decizia ICCJ nr. 22/2022 luată în mai în dosarul nr. 241/1/2022 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și publicată miercuri dimineață în Monitorul Oficial nr. 580, scrie avocatnet.ro.

ÎCCJ a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, stabileşte că «fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație»”

Practic, prin mutarea mașinii, fără acordul Poliției, în cazul unui accident în urma căruia au rezultat victime, este considerată o modificare a stării locului sau ștergere a urmelor accidentului de circulație.

Potrivit articolului menționat, Codul Penal prevede că „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului” reprezintă o infracțiune și se pedepsește similar părăsirii locului accidentului, adică cu închisoarea cuprinsă între doi și șapte ani.

Decizia ÎCCJ, obligatorie în toată România

Pe de altă parte, Codul rutier (OUG 195/2002) stabilește, la alineatul 3 al articolului 77, că este interzisă schimbarea poziției unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, modificarea stării locului sau ștergerea urmelor accidentului fără acordul autorităților.

Astfel, ICCJ a lămurit acest aspect acum și a stabilit că și schimbarea poziției unui vehicul implicat într-un accident înseamnă, de fapt, modificarea stării locului accidentului.

Fiind deja publicată în Monitorul Oficial, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție devine astfel obligatorie pentru toate instanțele de judecată din România, în cazul în care se confruntă cu dosare ce vizează situații similare.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.