Totalul sumelor refuzate la plată de bănci a crescut cu 9% în iunie, faţă de luna precedentă

Totalul sumelor refuzate la plată de bănci a crescut cu 9% în iunie, faţă de luna precedentă
Publicat de Valentin Vioreanu la 21 iulie 2014, 11:16

Valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale a crescut în iunie faţă de mai cu 42 de milioane de lei (9%), la aproape 511 milioane de lei, de la 469 de milioane de lei, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăţi din Banca Naţională a României.

Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în a şasea lună din acest an a provenit din plăţile cu bilete la ordin, care au însumat aproape 490 de milioane de lei, faţă de 453 de milioane de lei în luna anterioară.

Şi cecurile refuzate la plată în iunie au însumat mai mult decât în mai, cu aproape 33%, depăşind 21 de milioane de lei, faţă de 15,8 milioane de lei în luna precedentă.

În urmă cu un an, în iulie 2013, valoarea plăţilor efectuate cu instrumente de debit refuzate de bănci a fost de 1,13 miliarde de lei, suma maximă din ultimul an. Între timp, aceasta scăzut scăzut treptat, în luna martie 2014 ajungându-se la minimul ultimelor 12 luni, respectiv de 440 de milioane de lei, potrivit datelor din Centrala Incidentelor de Plăţi.

Ca număr, incidentele de plată au scăzut uşor în iunie 2014, faţă de luna anterioară, la 9.593, faţă de 9.764.

Şi raportat la iulie 2013, numărul incidentelor de plată rămâne mai scăzut, cu peste 35%. În urmă cu un an, acesta se ridica la 14.776. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.