Tokyo este oraşul cel mai scump din lume, din cauza volatilităţii ratelor de schimb, pe fondul crizei economice, conform unui studiu anual publicat luni de compania de consultanţă britanică ECA, transmite AFP.

Surpriza acestui clasament o reprezintă Londra, care a figurat mult timp printre capitalele în care costul vieţii este unul dintre cele mai scumpe şi care, acum, nu mai face parte din Top 50 al celor mai scumpe oraşe ale lumii.

Conform acestui studiu, realizat înainte de deprecierea euro şi bazat pe preţurile bunurilor de consum şi al serviciilor, Tokyo şi capitala Norvegiei, Oslo, sunt cele mai scumpe oraşe ale lumii.

Luanda şi Angola, fostul lider al clasamentului, sunt pe locul trei, iar Parisul pe locul 16. Pe primele zece locuri se situează şi alte metropole ale Japoniei: Nagoya – locul patru, Yokohama – locul 5, şi Kobe – locul 7.

Nici un oraş american nu figurează pe primele 25 de locuri ale clasamentului, New York situându-se pe locul 48.

„Deprecierea dolarului a dus la o scădere uşoară a costului vieţii în cea mai mare parte a oraşelor din America de Nord. Valoarea scăzută a lirei sterline (…) a provocat reducerea preţurilor pentru vizitatorii Marii Britanii, în consecinţă Londra este mai puţin costisitoare faţă de alte oraşe europene precum Munchen, Amsterdam sau Bruxelles”, precizează studiul ECA.

Cinci oraşe africane figurează printre primelor 25: în afară de Luanda, regăsim Libreville – pe locul 13, Abidjan – pe locul 17, Abuja – locul 18, şi Kinshasa – locul 23. Aceste metropole africane – mai puţin Abidjan – se află în regiuni producătoare şi exportatoare de petrol.

Alte oraşe franceze aflate în top sunt Strasbourg, locul 32, şi Lyon, locul 42. Atena închide topul, aflându-se pe locul 50.

„Fluctuaţia cursului de schimb rămâne factorul cel mai influent asupra costului vieţii”, este concluzia acestui studiu.

Costul vieţii pentru persoanelor nerezidente variază în funcţie de inflaţie, disponibilitatea produselor şi rata de schimb. Ancheta a fost realizată în perioada martie 2009 – martie 2010.

În topul primelor 20 de oraşe ale lumii în funcţie de costul vieţii se află: 1. Tokyo, 2. Oslo, 3. Luanda, 4. Nagoya, 5. Yokohama, 6. Stavanger, 7. Kobe, 8. Copenhaga, 9. Geneva, 10. Zurich, 11. Berna, 12. Basel, 13. Libreville, 14. Helsinki, 15. Moscova, 16. Paris, 17. Abidjan, 18. Abuja, 19. Tel-Aviv, 20. Seul.

SURSA: Agerpres