Topul căutărilor pe net în izolare: De la misterele drojdiei dispărute, la profețiile lui Arsenie Boca

Topul căutărilor pe net în izolare: De la misterele drojdiei dispărute, la profețiile lui Arsenie Boca
Publicat de Iulian Luca la 1 mai 2020, 20:26

Topul căutărilor pe internet arată foarte diferit în perioada de izolare impusă de autorități. Pe lângă dilema drojdiei care a lipsit cu desăvârșire din magazine. internauții au căutat soluții alternative, dar și metode pentru a se tunde singuri sau slujbe online.

Conform căutărilor pe Google, contorizate de o agenție de marketing digital, cea mai mare dilemă a românilor în perioada de izolare a fost lipsa drojdiei din magazine. Această căutare a crescut de 1.000 de ori, scrie Digi24.

Cum drojdia a fost de negăsit, s-au căutat alternative pentru rețete de pâine și a apărut și întrebarea despre maia și cum poate fi făcută acasă.

În privința produselor sanitare, dezinfectantul de mâini a fost de peste 400 de ori mai căutat, iar alcoolul sanitar de aproape 200 de ori.

Pe de altă parte, cum bisericile au fost închise, românii au căutat slujbe online, dar și profețiile lui Arsenie Boca. O altă întrebare a fost legată de clopotele care bat la ora 12:00 pentru rugăciunile pentru bolnavi.

Printre cele mai neașteptate căutări se numără poze care pot fi făcute în casă, trandafiri din săpun sau poze curcubeu.

Problemele ridicate de izolare au fost și ele la mare căutare. Cum să ne tundem singuri, sau ce exerciții fizice putem face în casă fiind în top.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.