Toate pensiile vor crește anual! Șeful Casei de Pensii, anunț pentru toți pensionarii din România

Toate pensiile vor crește anual! Șeful Casei de Pensii, anunț pentru toți pensionarii din România
Publicat de Claudiu Popa la 26 august 2021, 10:46

Anunț important făcut de șeful Casei de Pensii din România, care a dat o veste importantă pentru milioane de pensionar din România! Se pare că pensiile vor crește în fiecare an, însă sumele nu vor fi extrem de însemnate. Vorbim doar de o corelare cu rata inflației din anul respectiv.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a vorbit la Antena 3 despre modul în care se va schimba strategia de calculare a pensiilor. Se pare că noua formulă va lua în calcul o serie de indicatori macroeconomici predictibili, comunicați de INS.

Anunțul lui Daniel Baciu privind creșterea pensiilor în România

”Încercăm să legăm noua formulă de calcul de niște indicatori macroeconomici care sunt predictibili, care sunt comunicați de către Institutul Național de Statistică, mă refer la salariul minim, salariul mediu pe economie, astfel încât lucrurile să fie foarte transparente, fiecare beneficiar să știe care sunt acești indicatori.

Practic, noua formulă va fi acel număr total de puncte care se înmulțește cu un indicator, cu un coeficient pe care îl agreăm cu toții, prin noua lege care va intra în vigoare. Odată ce avem acest număr total de puncte pe care îl înmulțim cu acel indicator sau coeficient, după aceea pensiile vrem să le reactualizăm anual cu inflația și cu creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie”, a povestit Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, la Antena 3.

Pensiile vor ține cont de evoluția economică

Președintele CNP spune că pensiile trebuie să țină cont evoluția economică, mai ales că numărul beneficiarilor este în creștere.

„Pensiile trebuie să țină cont de evoluția economică. Numărul beneficiarilor este în continuă creștere. De la an la an, sunt tot mai mulți, dovadă că acesta este trendul, tot mai mulți pensionari optează ca plata pensiei să fie pe card

Vom aplica formula de calcul care va fi agreată în noua lege a pensiilor la acești indicatori, realizându-se atunci o reașezare a tuturor pensiilor din sistemul public. Se face o reformă în sistem, astfel fiecare beneficiar, fără să se mai cont în ce moment a ieșit la pensie, pe ce legislație, la același număr de puncte vom încerca pe cât posibil să avem același cuantum în plată”, a mai transmis Daniel Baciu.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.