Titlurile de stat au eclipsat plasamentele in valuta

Titlurile de stat au eclipsat plasamentele in valuta
Publicat de CAPITAL la 24 februarie 2000, 12:00

Evolutia dolarului pe piata valutara interbancara a fost contrara asteptarilor operatorilor. Dupa un debut in care trendul bancnotei americane era greu de definit, in conditiile in care banca centrala intervenea cu vanzari de valuta pentru a echilibra piata, ascensiunea dolarului a fost mult incetinita. In ultima saptamana din ianuarie, piata a dat semne de agitatie, insa tranzactiile inregistrate au fost departe de a reprezenta o amenintare pentru moneda nationala. Volumul cumpararilor de la cl

Evolutia dolarului pe piata valutara interbancara a fost contrara asteptarilor operatorilor. Dupa un debut in care trendul bancnotei americane era greu de definit, in conditiile in care banca centrala intervenea cu vanzari de valuta pentru a echilibra piata, ascensiunea dolarului a fost mult incetinita. In ultima saptamana din ianuarie, piata a dat semne de agitatie, insa tranzactiile inregistrate au fost departe de a reprezenta o amenintare pentru moneda nationala. Volumul cumpararilor de la clienti a fost constant superior vanzarilor, iar Banca Nationala a Romaniei emitea in piata semnale care anuntau intentia de a sustine deprecierea leului, prin cumparari de valuta.
Momente speculative au fost semnalate in perioada 24 – 28 ianuarie, la sfarsitul careia dolarul a atins 18.454 lei, in crestere cu peste 100 lei fata de cotatia inregistrata cu o saptamana inainte (18.359 lei pentru un dolar SUA). Dealerii de pe piata valutara au pus cresterea dolarului, nejustificata de oferta de valuta care a depasit cererea, pe seama manevrei bancilor comerciale intre cursul valutar si ratele dobanzilor pe piata monetara (nivelul acestora ajunsese la 80 – 100%). Luna ianuarie s-a incheiat cu o depreciere a leului fata de dolar, cu putin peste 1%.
Cotatiile din prima jumatate a lunii februarie au dat pietei valutare un aer de stabilitate. Dolarul si-a continuat trendul ascendent, sustinut insa si de cumpararile de valuta ale bancii centrale, potrivit aprecierii dealerilor. In primele doua saptamani ale lunii in curs, leul s-a depreciat fata de dolar cu 1,3%, de la 18.464 lei, cotatia medie calculata de BNR in data de 31 ianuarie a.c., la 18.711 lei pentru un dolar SUA, in 16 februarie. In acelasi timp, s-a inversat trendul ratelor dobanzilor pe piata monetara interbancara. De la un nivel apropiat de 100%, dobanzile au coborat, la mijlocul saptamanii trecute, pana la 65 si 70%, pe termen de o zi, respectiv o saptamana. Aceasta este, de altfel, si perioada preferata de banci, pentru plasamentele efectuate pe aceasta piata. Termenul maxim pe care bancile comerciale il admit pentru imobilizarea resurselor in conturile altor banci este de trei luni. Fapt explicabil, atata vreme cat economia Romaniei este departe de a da semne de stabilitate, de a oferi, deci, o predictibilitate a indicatorilor monetari pe termen mediu.
Finantele vor mentine oferta ridicata de titluri
In acelasi timp, atractia pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finantelor a crescut. Lipsa fondurilor bugetare si scadentele emisiunilor anterioare au fortat statul sa accepte vanzarea certificatelor de trezorerie la dobanzi de peste 70%. Gustul pentru titlurile statului s-au extins pana la nivelul persoanelor fizice, care incearca sa-si plaseze banii prin intermediul agentilor economici. La licitatia de marti, 15 februarie, sumele cu care au venit bancile in contul clientilor aproape s-au triplat, ajungand la circa 900 miliarde lei. Fenomenul a devenit vizibil cu o saptamana inainte, cand plasamentele in titluri, din partea clientilor, au atins cateva sute de miliarde lei, fata de obisnuitele zeci de miliarde inregistrate anterior.
O noua emisiune de titluri, in valoare de 1.000 miliarde lei, este lansata de Ministerul Finantelor in aceasta saptamana, potrivit programului stabilit prin Ordin al ministrului finantelor in 24 ianuarie. Tinand seama de faptul ca in luna martie ajung la scadenta titluri de stat in valoare de peste 6.500miliarde lei, este de asteptat ca interesul pentru certificatele de trezorerie, aproape singurele surse de alimentare a bugetului in aceasta perioada, sa ramana la fel de ridicat.    

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.