„Noul abonament Full Service aduce previzibilitate și control complet al costurilor, prin structura simplă de tarifare în rate lunare egale, pe întreaga durată a contractului. Pachetul acoperă aria de service, asistență rutieră, asistență telefonică, service ITP și garantie extinsă, alături de o transparență completă a costurilor”, a declarat Daniel Antor, CEO, Țiriac Auto.

Conform oficialilor Țiriac Auto, aria de service cuprinsă în abonament include prioritate la programare, toate reviziile periodice, reparațiile mecanice și electrice apărute ca urmare a utilizării normale a mașinii, precum și îngrijirea corectă necesară pentru un automobil, iar ca extensie a pachetului pot fi incluse și anvelopele. Serviciul de asistență rutieră și tractare inclus este disponibil utilizatorilor oricând și oriunde pe teritoriul țării, iar abonații beneficiază și de asistență telefonică specială, prin call center, la o linie dedicată. Mai mult decât atât, abonamentul acoperă și verificările ITP necesare conform legslației în vigoare. Abonamentele asigură o transparență completă a costurilor, iar serviciul este transferabil odată cu dreptul de proprietate asupra mașinii, asigurând o mai mare valoare de revânzare.

Abonamentul Full Service este disponibil la prețuri ce pornesc de la 15 euro / lună. Este demn de luat în seamă faptul că de acest serviciu pot beneficia toți cei care achiziționează un autovehicul nou din rețeaua Țiriac Auto, însă nu sunt acceptate modelele cu o vechime mai mare de șase luni.