În curând va avea loc o rectificare bugetară. Primarii s-au arătat nemulțumiți de împărțirea bugetului, așa că Eugen Teodorovici a anunțat că va face o rectificare bugetară până la finele lunii iulie.

Pentru bugetul pe anul 2019 au fost purtate discuții lungi care au făcut ca acesta să întârzie destul de mult. Klaus Iohannis a promulgat bugetul abia pe 15 martie.

Vezi și S-a aflat! Ce salariu câștigă Mircea Badea la Antena 3. Suma este uriașă

În următoarele zile, ministrul Teodorovici se va întâlni deja cu primarii pentru negocieri.

„Anul trecut, aprimăriile au avut 700 de lei pe cap de locuitor și anul acesta sunt 1.000 de lei pe cap de locuitor, dar nu mai puțin de 2 milioane de lei pe comună. Anul trecut, s-au alocat pentru partea de cheltuieli sociale, discuție avută la începutul acestui an, 3,5 miliarde de lei. În acest an, în buget, suma este de 4,7 miliarde de lei care se duce către nivelul comunităților locale”, a susținut Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

Prima rectificare bugetară de anul trecut a fost făcută la începutul lunii august.

Citește și Schimbare majoră în educație! Câte clase sunt acum obligatorii și ce examene noi vor avea de susținut elevii

Citește și Breaking News! Senatul a luat decizia: Ce se întâmplă cu propunerea de repatriere a aurului a lui Dragnea

„La rectificarea bugetară din acest an, pe care vrem să o facem în luna iulie, trebuie ca această reglare să fie făcută. Nu vor pierde primăriile pe baza acestui motiv. Este un element adus în discuție de anumite persoane care au în vedere nu știu ce… au alte motive în spate. O să invit cele patru structuri asociative, dacă nu chiar mâine sau cel târziu miercuri la o discuție legat de buget pe cheltuielile pe partea socială, ca să clarificăm, încă o dată, toate aceste lucruri și alte elemente pe care dânșii le au de adus în discuție, nu neapărat pe partea de finanțe, în general, ca să știm exact. Până la final de iunie, clarificăm, așa cum am promis la ultima noastră întâlnire la AMR, clarificăm toate aceste lucruri, pentru ca dânșii să poată demara toate proiectele pe care le au”, a precizat Teodorovici.

Vezi și Umilință pentru Viorica Dăncilă! Alegerea greșită a premierului la nunta Olguței Vasilescu

 

 

Te-ar putea interesa și: