Țeapă pentru pensionari? Orban spune adevărul despre pensii
Ludovic Orban a făcut miercuri declarații fără echivoc legate de intențiile Guvernului privind aplicarea sau nu a Legii pensiilor, așa cum este ea în forma actuală, votată de Parlament. Premierul a ținut să infirme zvonurile lansate în ultima vreme în spațiul public.
Premierul demis Ludovic Orban a dat din nou asigurări că Guvernul pe care îl conduce va respecta Legea pensiilor și va aplica majorarea cu 40% a punctului de pensie, așa cum prevede aceasta în prezent.
Totul a pornit de la informațiile lansate marți în spațiul public conform cărora liberalii ar încerca o păcălire a pensionarilor, prin majorarea cu procent mult mai mic decât cel prevăzut de lege.
”Noi am prevăzut banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, pentru creșterea pensiilor. Fiind un guvern interimar nu avem capacitatea de a modifica legile.
Nu putem adopta ordonanțe de urgență și proiecte de lege, ca atare, până la alegerile anticipate și până la învestirea unui guvern legitim nu poate fi modificată Legea pensiilor, decât în Parlament”, a declarat miercuri Ludovic Orban.
”Informație mincinoasă”
”Iar informația care a fost difuzată (privind încercarea Guvernului liberal de a majora pensiile cu un procent mai mic decât cel de 40% – n.r.) este una mincinoasă”, a completat Premierul.
Fostul ministru al Muncii în guvernarea PSD, Lia Olguța Vasilescu, a lansat informația cum că liberalii prăgătesc pensionarilor ”o țeapă”.
”Acum, după ce PNL anunță creșterea pensiilor, de luna viitoare, dar cu un procent mai mic față de cât era prognozat prin lege pentru septembrie: deci nu 40 la sută! E o țeapă dată pensionarilor!
Una este să îți crească pensia cu 40 la sută și alta e să îți crească doar cu 13 la sută. Una e să ai din ianuarie 2021 o creștere de 40 la sută față de ianuarie 2020 și alta e să ai o creștere de doar 13 la sută, raportat de la 1 ianuarie 2020, față de 2021”, a scris marți reprezentanta PSD pe Facebook.
Premierul Ludovic Orban o contrazice însă, dând asigurări că atât pensiile, cât și alocațiile, vor fi majorate conform legii.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.