Taxa care se va aplica în toată România. Este deja în vigoare. Guvernul va da Hotărâre de Guvern

Taxa care se va aplica în toată România. Este deja în vigoare. Guvernul va da Hotărâre de Guvern

SURSA FOTO: Societatea Românească de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații

Publicat de Leonard Bădilă la 1 februarie 2025, 14:24

Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a anunțat că Hotărârea de Guvern privind controversata taxă pe construcții speciale, cunoscută drept „taxa pe stâlp”, trebuie aprobată până la sfârșitul lunii martie. Taxa a fost deja aprobată prin Ordonanța de Urgență din decembrie 2024, iar autoritățile urmează să stabilească detaliile aplicării sale după aprobarea bugetului de stat.

Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a oferit mai multe informații despre Hotărârea de Guvern privind controversata taxă pe construcții speciale, cunoscută drept „taxa pe stâlp”.

Tánczos Barna a oferit mai multe informații despre taxa pe stâlp

După finalizarea procesului parlamentar privind bugetul, guvernul va începe consultările cu sectoarele economice implicate. În acest sens, a avut loc deja o primă întâlnire cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, cărora li s-a promis că, imediat după aprobarea bugetului, se vor iniția discuțiile concrete și calculele necesare pentru implementarea măsurii.

Ordonanța de Urgență, care conține această taxă, stabilește că impozitul pe construcții va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului precedent.

„Este o o taxă aprobată prin ordonanța din decembrie, după 15 februarie, sau 6 februarie, acum, când se va aproba bugetul, săptămâna cealaltă, începem discuțiile cu sectoarele implicate. Am avut deja o întâlnire cu Concordia și le-am promis că începând cu săptămâna imediat următoare aprobării bugetului, programăm întâlnirile și începem calculele, discuțiile concrete pentru a pregăti hotărârea de guvern, de punere în aplicare a acestei taxe. Este în vigoare, doar că noi trebuie să… până la sfârșitul lunii martie, noi trebuie să dăm hotărârea de guvern”, a spus Barna.

Tanczos Barna
SURSA FOTO: Facebook, Tanczos Barna

Pentru ca taxa să intre efectiv în vigoare, este necesară adoptarea unei Hotărâri de Guvern

Din această valoare se scade suma aferentă clădirilor pentru care se plătește impozit pe clădiri, conform prevederilor legale. În plus, taxa va viza și clădirile din parcurile industriale, științifice și tehnologice care nu beneficiază de scutiri de impozit.

Pentru ca taxa să intre efectiv în vigoare, este necesară adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să reglementeze punerea sa în aplicare. Acest proces trebuie finalizat până la sfârșitul lunii martie, astfel încât măsura fiscală să fie implementată conform calendarului stabilit de autorități.

„Impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX. Intră sub incidenţa acestor prevederi şi valoarea clădirilor din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri”, prevede „Ordonanţa trenuleţ”, aprobată la finele anului trecut.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.