Tata Nano este cea mai ieftină maşină, dar degeaba

Tata Nano este cea mai ieftină maşină, dar degeaba
Publicat de CAPITAL la 10 decembrie 2010, 18:41

Tata Nano, cea mai ieftină maşină din lume, nu mai are priză la public, astfel încât indienii încearcă să atragă noi clienţi oferind garanţie până la patru ani.

Vânzările de Nano nu merg aşa cum sperau indienii de la Tata Motors. Compania a livrat lună trecută doar 509 unităţi, iar în total, de la lansarea din luna iulie a anului trecut, Tata a comercializat 71.300 de unităţi.
Luna noiembrie a fost a patra luna consecutivă când vânzările au scăzut. În prima luna de comercializare indienii au vândut 9.000 de unităţi.
Motivele pentru cererea din ce în ce mai scăzută sunt problemele tehnice, dificultatea cu care oamenii obţin finanţare şi scumpirea maşinii cu 4%, la un an de la lansare.
În India, modelul de bază Tata Nano are un preţ de 2.300 de euro, iar vârful de gamă ajunge la 3.100 de euro, salariul mediu fiind de 150 de euro. 
SURSA: Autoevolution

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.