Potrivit unui comunicat remis de companie, în primele trei luni Tarom avea bugetat o pierdere de 78 de milioane de lei, astfel că rezultatul obţinut înseamnă o îmbunătăţire de 29 de milioane de lei.

 “Combinarea unor multiple măsuri, ce au mers atât în direcţia creşterii veniturilor, cât şi a reducerii costurilor, au compensat dificultăţile economice şi au generat un rezultat foarte bun. Vom continua să gestionăm cu atenţie situaţia companiei şi vom continua implementarea planului de management, demarată la începutul celui de al doilea trimestru al acestui an, pentru îmbunătăţirea constantă şi sustenabilă a rezultatului financiar”, a declarat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei TAROM.

“Rezultatele arată foarte bine în opinia managementului şi demonstrează o gestionare mai eficientă a veniturilor şi costurilor. Estimăm rezultate mult mai bune începând din trimestrul al doilea, de când planul de management începe să fie implementat. Conform datelor pe care le deţinem în acest moment, ne vom atinge integral obiectivele pentru anul 2013”, a adăugat Christian Heinzmann.

Premierul Victor Ponta declara, în urmă cu o lună, că România a rămas singura ţară din zonă cu o companie aeriană de stat, ceea ce oferă posibilitatea Tarom să devină o companie regională dacă managementul privat va avea rezultate.

TAROM îşi propune intrarea pe profit din anul 2015, când estimează un rezultat pozitiv de 92 milioane lei (cca 20,824 milioane euro la cursul zilei), precum şi reducerea cu 10% a personalului până la sfârşitul acestui an, a anunţat Christian Heinzmann, în urmă cu o lună, la prezentarea planului de management.
În urmă cu două luni, Capital.ro scria că toate cele trei companii aviatice românești au pierderi uriaşe și nu există nicio șansă să se redreseze în acest an crucial, în care se pregătește privatizarea Tarom. Şi supravieţuirea în viitor e problematică, în condiţiile unei pieţe dificile şi fără posibilitatea de a mai repara erorile grave de business din trecut.

Citiţi analiza capital.ro:  
ÎN PICAJ: Tarom, Carpatair și Blue Air au șanse minime de supraviețuire