“Din analiza tarifelor notificate până în prezent de şapte societăți de asigurare rezultă faptul că, în cazul gamei medii de asigurați persoane fizice (cei care dețin autoturisme cu capacitate cilindrică între 1200 – 1600 cmc și vârste între aproximativ 30 și 50 ani), primele pe care asigurații le vor achita în 2011 vor fi mai mici decât în 2010 în cele mai multe cazuri. Aceasta se explică nu doar prin aplicarea sistemului bonus-malus, ci și prin faptul că societățile și-au propus să acorde reduceri în funcție și de alte criterii decât cele utilizate până acum”, a declarat directorul general al Direcției Generale Asigurări Obligatorii din cadrul CSA, Mona Cucu.

Alte trei societăți de asigurare au notificat CSA cu privire la tarifele de primă RCA pentru 2011 și reducerile pe care le vor acorda asiguraților la aceste tarife conform criteriilor proprii.

După aplicarea reducerilor proprii, și care, cumulate, pot fi de maximum 25% din tariful de bază, societățile de asigurare au obligația de a aplica și sistemul bonus-malus.

Astfel , șoferii care vor încheia asigurarea în 2011 pe un an de zile și nu au provocat accidente doi ani consecutivi, adică nici în 2009, dar nici în 2010, vor beneficia de un bonus de 20% (reducere a valorii primei care a rezultat după aplicarea de către asigurător a propriilor reduceri).

În cazul ultimelor trei societăți de asigurare care au notificat CSA, tarifele de bază pentru gama medie de asigurați persoane fizice înregistrează o scădere cuprinsă între minus 14% și 0%.

“Cifrele la 9 luni din acest an privind activitatea de asigurări obligatorii RCA arată faptul că prima medie subscrisă pe contract a fost doar cu 5% mai mare decât în perioada similară a anului anterior, creștere care a fost erodată de inflație. Aceasta este practic creșterea medie resimțită de asigurați, chiar dacă scumpirile vehiculate la sfârșitul anului trecut făceau referire la valori mult mai mari”, a spus președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu.

În data de 18 noiembrie 2010, CSA a anunţat că a fost notificată de patru societăţi de asigurare cu privire la tarifele de primă stabilite pentru 2011 aferente asigurărilor obligatorii RCA. Potrivit Comisiei, tarifele stabilite pentru gama medie de asigurați persoane fizice variază, în medie, cu minus 5% până la plus 15% față de cele practicate pentru 2010.
Societăţile de asigurare care au notificat până acum CSA dețin peste 50% din piața asigurărilor RCA.
"Cosmin Zaharia, redactor Strategic Insurance Broker"